machetedidactice.com

Întâlnire binevenită

Cititul nu merge cum aș vrea. Am mult de lucru asta bucurându-mă foarte mult problemele fiind altele. În primul rând nu m-am refăcut 100% după intervenția chirurgicală ceea ce-mi creează un disconfort major. Apoi nu dorm noaptea stând cu ochii pironiți pe afișajul verde crud al ceasului. Nu pot citi noaptea așa cum nu pot deschide telefonul, în mintea mea aceste manevre alungând somnul definitiv. Nenumărate ciorne se aștern mental pentru viitoarele file din jurnal, repetând propoziții iar și iar în căutarea celei mai inspirate exprimări. Nu pot dormi nici ziua cu toate că-n jurul orei două mă încearcă o sfârșeală care nu se finalizează cu un pui de somn așa cum ar fi cel mai indicat.

Am terminat „Galaad” și nu a curs cum mi-aș fi dorit ceva îngreunând lectura. Între timp m-am delectat cu poveștile scrise de Horațiu Mălăele într-o partidă de citit între rafturilor unui hipermarket, lucru nemaiexperimentat până acum de mine, pentru toate existând un început. Drept este că și poveștile scrise de actor se întind pe 70 de pagini a unei cărți în format mic așa putând-o citi integral acolo.

Acum am scos din raft o carte tot în format mic din colecția Cartea de pe noptieră de la Humanitas, care așteaptă cuminte de multă vreme. Pur și simplu am scos-o și sunt atât de fericită că am ales-o. „Povestiri orientale” de Marguerite Yourcenar este o minune de carte. Din cele zece povești cinci am citit deja, ele trimițându-mă într-o lume de care îmi era dor. Chiar dacă poveștile sunt reluate, inventate, modelate de autoare sunt o fărâmă din viața ei exotică. Aș vrea să pătrund toate poveștile chiar în seara asta, dar dacă voi adormi nu-mi va fi cu supărare.

Mâine voi ști exact cum stau lucrurile.

Lasă un răspuns

%d