Nici nu știu ce anume a fost mai frumos la ziua asta pentru că toate au venit neașteptat.
Aș începe cu momentul de lăudăroșenie al dimineții în materie de cărți atunci când provocarea a fost prea mare ca să nu-i dau curs.
Vă invit să vă lăudați fără rușine cu cel mai frumos teanc din autorii voștri preferați. Nu neapărat cu unul, cu câte vreți.
M-am oprit din ce făceam pentru a răspunde. Primele nume au fost Marin Sorescu și J.K. Rowling. Nu m-am putut opri la unul așa cum în momentul în care am ridicat ochii întru căutarea lor au fost alți scriitori care parcă-mi reproșau alegerea. Dar în acel moment așa am simțit.
Deci, J.K. a intrat în ființa mea fiind adus de primul meu fiu. Pe Sorescu l-a adus mama cu o frenezie pe care n-o pot uita.
A urmat starea de după-amiază cu ploaia cu grindină care a însoțit-o. Despre cum percep aceste momente am tot scris, le ador și dacă mai e și cineva drag lângă mine este vis.
Din altă parte a țării, acolo unde liceanul este plecat, am primit aceste imagini care m-au făcut să mă gândesc că trebuie să ajung mai repede la Brașov decât credeam. Un oraș pe care-l vizitez de câteva ori pe an, dar parcă niciodată nu e de ajuns.
Cât despre imaginile prinse din goana trenului ce mai pot spune? Că țara asta e ca un rai, cel puțin prin prisma reliefului. În rest, mai avem de lucru!
Acum, aici, plouă cu găleata, fulgeră și tună de zornăie geamurile și ușile. Poate n-o mai cădea gheața nu de alta, dar liliacul de abia a înflorit.