Stau la geam. E un soare pur și simplu adorabil. Întind mâinile către el numai bine cât să pot observa podul palmelor care arată că niciodată. O piele ca hârtia pe care parcă se vărsase cerneala din niște călimări nealese de mine ci de o mână nevăzută dacă e să analizez culorile: violet… verzui… galben se zbârleste la mine. Venele sunt și ele creponate nu știu cauza da-s nervoase și urlă de parcă am eu vreo vină de ce s-a întâmplat nefiind cea care le-a pricinuit schimonosirea.
Le las acolo să-și continue colorarea și urletele și ridic ochii pentru a mă bucură de culorile din natură. Vibrante, strălucitoare, curate, ademenitoare, cărnoase. Le cuprind cu privirea alintându-le cu speranța că le voi putea îmbrățișa în scurt timp.
A făcut-o Luca pentru mine petrecând ziua la un grătar alături de prieteni. E ca și cum am fost și eu acolo, zău!
Bucurați-vă de primăvară asta așa cum se cuvine!
