machetedidactice.com

„Iarna vrăjitoarei” de Katherine Arden

Uitându-mă în urmă am constatat că anul trecut, pe vremea asta, citeam cea de-a doua carte a trilogiei Winternight scrisă de Katherine Arden, Fata din turn. Am fost atât de fericită când am aflat că este o trilogie, asta după ce am citit Ursul și privighetoarea încât abia am așteptat să le aflu pe următoarele curioasă de ce avea să urmeze. Dacă la trilogia Corneliei Funke

am avut de așteptat mai mulți ani, la un moment dat cumpărând ultima carte din serie în limba engleză, acum nu s-a mai petrecut la fel, întreaga serie fiind scoasă într-un interval de timp mult mai scurt. 

Am primit coletul în vinerea mare și m-am bucurat nespus, drept pentru care am lăsat curățenia pe care-o făceam atunci și am zăbovit puțin peste cărți, adunându-le pe toate pentru a forma întregul. Singurul regret pe care-l am este că prima copertă a ediției apărută în limba română nu se potrivește cu celelalte două, eu alegând altfel dacă aș fi avut această posibilitate.

Ce am aflat? În această ultimă carte, Iarna vrăjitoare care vine după Ursul și privighetoarea și Fata din turn, Vasea se întoarce pentru a salva Rusia și tărâmul spiritelor, luptându-se cu dușmani atât muritori, cât și nemuritori.

M-a bucurat modul cum s-a terminat, pentru că finalul a fost unul pe sufletul meu, nefiind  nimic forțat, personajele extrem de conturate, temele bine definite, construite în timp. Desfășurarea evenimentelor a fost atent dezvoltată, personajele ajungând firesc la destinație în moduri în care umorul este împletit cu magia chiar dacă faptele descrise au fost destul de sângeroase și crude. În Iarna vrăjitoarei cititorul are parte de o descriere amănunțită a luptelor, începând de la participanți, urmând strategiile și nu în ultimul rând locul unde s-au desfășurat. Și nu au fost puține, numărul personajelor fiind mare, în detaliu descrise.

Eroina Vasilisa „Vasea” Petrovna este tipul de personaj feminin pe care nu prea ai cum să n-o îndrăgești pentru că are putere pe care nu se teme s-o mânuiască așa cum crede de cuviință. O fată dintr-un un oraș mic, Vasea ajunge să salveze întreaga țară – o ispravă destul de impresionantă în sine – dar nu se oprește aici. Ea provoacă continuu forțele și obiceiurile perioadei restrictive până când în sfârșit le poate învinge. În Iarna vrăjitoarei, Vasea devine o femeie conștientă pe deplin de propriile forțe, asumându-și denumirea de vrăjitoare, distrugând consecințele tradiționale cu care se confruntă femeile asociate cu acest termen.
Poate cea mai grea – și cea mai puternică parte a romanului – este cea de început pentru că, pentru a sta cu adevărat pe picioarele ei și a deveni o vrăjitoare autentică, Vasea scapă din rugul pe care l-au înălțat la îndemnul lui Konstantin pentru a o pedepsi, mulți dintre aliații Vasei dispărând.

Găsește puterea de a merge mai departe, rătăcind pe calea periculoasă a Miezului Nopții – un drum magic care nu le apare decât celor care au ochi să vadă, la miezul nopții. Acest drum duce prin toate tărâmurile în timpul Miezului Nopții – atâta timp cât rătăcitorul nu adoarme, ceea ce îi va prinde în tărâmul actual până la miezul nopții următoare. Un concept atât de uimitor și interesant care pare imposibil de realizat. Călătoria ei a devenit mai interesantă prin găsirea de noi aliați, inclusiv o unei ciuperci curajoase, Ded Grib, și a unei pasări de foc sub forma unui cal pe nume Pajar. La un moment dat apare și legendara Baba Yaga.

De-a lungul tuturor încercărilor ei, tăria de caracter continuă a Vasei este tot mai puternică. Prin proza ​​lirică și emoționantă a lui Arden, victoriile Vasei au fost și victoriile mele, așa cum am simțit eșecurile ei ca fiind ale mele. Un personaj de care eu m-am simțit extrem de atrasă cu care – trebuie să recunosc – mi-ar fi plăcut să semăn. Întreaga ei călătorie – înfruntând judecata celor care nu înțeleg, temându-se să fie izolată într-o mănăstire sau într-o căsătorie pe care nu și-a dorit-o – amintește de lupta fiecărei femei, dar la o scară mai grandioasă, mai magică. Să o vezi triumfând în sfârșit asupra tuturor dușmanilor și obstacolelor care îi stau în cale a fost dincolo de închipuire. Vasea este cu adevărat personajul de vis al oricărei fete – o războinică, o vrăjitoare și o prințesă, totul într-una.

În ciuda tuturor acestor titluri, Vasea ajunge să fie și mai mult. Servește drept punte între oameni, noua lor religie și vechile căi ale chyert-ului. Ea nu a ales să rămână în tărâmurile iernii cu iubitul și partenerul ei, Morozko, dar nu ar fi fost un sfârșit potrivit pentru firea ei.

Interesantă este modalitatea pe care a ales-o autoarea pentru a-l descrie pe Konstantin, așa cum este de remarcat faptul că, deși acest roman tratează o mulțime de subiecte complicate – acuzații de vrăjitorie, revolte, crimă, ciuma, nașterea eșuată, religie, sinucidere și multe altele – reușind să împletească cu succes inteligență cu umorul pe parcursul cărții.

E o poveste pe care am adorat-o și care a curs ușor aici referindu-mă la toate cele trei cărți care o alcătuiesc. O poveste perfectă pentru iubitorii de fantezie, ficțiune istorică, magie, personaje feminine puternice și romantism.
Spor la ce mai citiți!

Lasă un răspuns

%d