machetedidactice.com

„Charlotte” de David Foenkinos

Charlotte vine să completeze lista cărților care au ca subiect nazismul și atrocitățile acestuia. Nu are importanță cât citești despre acest fenomen al răului, durerea resimțită crescând exponențial cu aflarea amănuntelor, detaliilor, mărturisirilor. Nu știu câți supraviețuitori ai lagărelor naziste mai sunt acum în viață, trebuie că mai există câțiva ei având peste optzeci de ani, la momentul acela fiind bebeluși ori copii mici. Nu au cum să-și mai amintească ororile prin care au trecut și cum de au avut norocul a supraviețui, dar sunt posesorii poveștilor aflate la prima mână, atunci când faptele nu suferă modificări semnificative așa cum se petrece odată cu trecerea timpului.

Trebuie să mărturisesc că nu știam absolut nimic despre Charlotte Salomon, nu am găsit-o descrisă pe nicăieri iar acum, datorită lui David Foenkinos, cel de a cărui romane m-am îndrăgostit, am aflat de existența ei.

Charlotte Salomon (1917-1943) a fost o pictoriță germană de origine evreiască. Spectrul picturilor sale este unul extrem de bogat, combinând diferite influențe de la Henri Matisse la Marc Chagall. Charlotte Salomon a fost admisă la Academia de Arte din Berlin în 1936. A fugit din Germania în 1939 și s-a refugiat în sudul Franței, la Villefranche-sur-Mer. Acolo, ea a creat capodopera sa Viața? Sau teatru? între 1940 și 1943, pe care a considerat-o ca fiind „opera vieții ei”. A murit în deportare la 10 octombrie 1943, la vârsta de 26 de ani. Prin arta sa, a căutat să depășească nenorocirile propriei vieți, respectiv, să scape de ororile războiului, de a crea „ceva cu totul nebunesc și individual”.

Viață? Sau teatru? este cea mai importantă operă a lui Charlotte Salomon. O lucrare completă. Un roman grafic amețitor, cu peste 1.325 de guașe și acuarele, însoțite de referințe muzicale, prin care autoarea își prezintă viața.

Foenkinos se pare că vrea să clarifice celor care nu sunt familiarizați cu Charlotte Salomon că ea moare tragic în plină tinerețe în lagărul de exterminare de la Auschwitz. Foenkinos menționează, de asemenea: „Sursa mea principală este opera ei autobiografică, Viața? sau Teatru?” Această lucrare uimitoare poate fi vizualizată în întregime online pe site-ul Muzeului de Istorie Evreiască și, deși a primit o atenție meritată de-a lungul anilor, Foenkinos are dreptate că: „faima operei nu durează atât de mult cât ar trebui. Retrospectivele devin mai rare”. Popularitatea uimitoare a romanului său ciudat a ajutat cel puțin să readucă în lumina reflectoarelor acele lucrări (Overlook publicând și o versiune tipărită Life? sau Theater? la scurt timp după publicarea traducerii în engleză a cărții lui Foenkinos).
Autorul nu reușește să răspundă la întrebarea de ce cititorii nu ar trebui să se îndrepte doar către acea lucrare, mai degrabă decât să se deranjeze cu a lui și nici el nu are o explicație sau o scuză până la sfârșitul cărții.


Romanul este o relatare mai mult sau mai puțin cronologică a vieții lui Charlotte și puțin din viața ei de apoi. Autorul se amestecă în poveste, comentând ocazional cercetările sau sentimentele sale.
Foenkinos decide, de asemenea, că subiectul său are nevoie de o abordare diferită decât de obicei, explicând:

M-am uitat constant la munca ei.
Am citat-o ​​sau menționat-o pe Charlotte în câteva dintre romanele mele.
Am încercat să scriu această carte de atâtea ori.
Dar cum?
Ar trebui să prezint?
Ar trebui să ficționalizez povestea ei?
Ce formă ar trebui să ia obsesia mea?
Am început, am încercat, apoi am renunțat.
Nu am putut uni două propoziții împreună.
În fiecare moment, mă simțeam blocat.
Imposibil de continuat.
A fost o senzație fizică, o opresiune.
Am simțit nevoia să trec la următoarea linie ca să pot respira.

Așa că mi-am dat seama că trebuie să scriu așa.

Charlotte este un roman prezentat cu o întrerupere de rând după fiecare rând (și apoi un spațiu suplimentar complet pentru întreruperile de paragraf). Are aspectul unei poezii foarte libere, senzația unei opere de recitat sau chiar scanat. Poate că Foenkinos simte că adaugă greutate și patos.
Se poate înțelege fascinația lui Foenkinos față de subiectul său: artistul strălucit a cărui carieră este întreruptă, circumstanțele oribile, tragice. Materialul prezent aici din abundență îi oferă posibilitatea lui Foenkinos să îl modeleze admirabil într-o formă simplă, ușor digerabilă și, adesea destul de mișcătoare. Născută într-o familie de sinucigași (mătușa după care îi poartă numele, în cele din urmă mama ei și o mulțime de membri ai familiei) Charlotte este o artistă talentată care, în mod uimitor, este admisă la Academia de Arte Frumoase din Berlin la sfârșitul anilor 1930, o perioadă, când bunicii ei fugiseră deja în Franţa. Faptul că este evreică îi aduce tot soiul de neplăceri făcând imposibilă primirea unui premiu câștigat la un concurs școlar asta neîmpiedicând-o să meargă mai departe fiind capabilă să învețe până la momentul în care îi este recunoscut talentul extraordinar. Dincolo de asta, există: tensiuni familiale, o poveste de dragoste pasională, evadări înguste, susținători generoși, monștri malefici (în special SS Alois Brunner, un condamnat care a scăpat și a trăit mai departe (se pare că la mijlocul anilor 1990). În cele din urmă, există picturile și textele uimitoare, Viață? sau Teatru? care i-au supraviețuit.

Este o „poveste” grozavă reprezentând o introducere adresată celor tineri (și nu doar lor) care nu sunt familiarizați cu viața și opera Charlottei Salomon. Charlotte este, în simplitatea ei blândă, ca însuşire culturală, ca însuşire a vieţii, devine ceva mai problematică.
Autorul pare destul de sincer; pare cu adevărat uimit de munca lui Charlotte și de povestea ei de viață. Charlotte se simte mai degrabă ca o biografie regurgitată, într-o formă simplă (cu câteva dintre acele trucuri de melodramă pe care le-a luat din scrierea sa super-succesă de ficțiune), decât o implicare semnificativă. cu viața sau munca. Și în cele din urmă este foarte scurtă, atât ca biografie, cât și, mai ales, ca ficțiune.

În căutările mele am descoperit și un film de aminație, „Charlotte”, realizat în 2021 de animatorii francezi Tahir Rana și Eric Warin, aparținând categoriei de filme de animație pentru adulți care se consolidează în ultimele decenii și care include deja câteva realizări excepționale.

Materiale sunt mult și vă invit să le urmăriți pentru a înțelege mai bine tragedia prin care a trecut această tânără și odată cu ea întreaga omenire. Spor la citit!

Lasă un răspuns