Provocatoare, zilele în care trebuie să găsesc haine potrivite pentru subiecte complicate pe care să le aduc în fața unor copilași mici se înșiruie unele după altele. Din fericire. Emoția căutării e una palpabilă, reușind a derula tot soiul de variante în căutarea celei mai potrivite. Pentru acest moment deoarece pentru cel care va veni cu siguranță se va țese altceva.
Copilăria mică a primului meu copil m-a învățat că nu există subiect care să nu poată fi abordat, alții, din afara granițelor, reușind a-mi demonstra asta. Am luat aminte și de atunci nu m-am oprit din a căuta noi și noi informații care să mă ajute să cresc, dar mai ales să capăt profunzime. Una cărnoasă și solidă în luminozitatea ei.
Împărtășirea acestor cunoștințe mă fac mai bogată, știind că cei mici au nevoie de asta, putând contribui cu toată puterea mea, deschiderea și bucuria de care sunt în stare.
Săptămâna în care apele au scăldat sufletul și mintea copiilor lăsând în urmă un noian de informații a ajuns la final, la postamentul cunoașterii lor mai adăugându-se câte noțiuni pe care se va continua construcția. Ori, este cineva care nu-și dorește o fundație solidă pe care nici o apă să nu o dărâme?
Nu, nu există!
Little white fish a fost povestit de copii colegilor care ieri n-au fost, pentru că o poveste bună merită a fi cunoscută de cât mai multă lume.
Vă invit să zăboviți mai multe zile pe o poveste pentru că așa copiii o deslușesc mai bine, o înțeleg, pricep mesajul și se familiarizează cu personajele. Nu trebuie să considerați că o lectură singulară e suficientă, unele dintre povești cerându-se repetate iar și iar, copiii ajungând a o ști pe de rost, lucru care le face plăcere, reală plăcere.
Culorile s-au auzit în limba română și în engleză așa cum a fost și în cazul animalelor marine care s-au întâlnit cu micul peștișor alb. Și câte nu s-au mai auzit în decursul acestui segment?!
Un joc a urmat, care s-a dorit o recapitulare a noțiunilor aflate în săptămâna pe care tocmai o încheiem.
Numele lui?
„Meduza curioasă”.
Și iată cum am procedat: pe o umbrelă (care s-a nimerit a avea și elemente marine, am legat niște ață pe care am lipit imagini cu steluțe de mare, caracatițe, pești, broaște țestoase, crabi, căluți de mare etc.
Am deschis umbrela și ea s-a transformat într-o meduză, firele atârnând atât de frumos. Am început să o învârt și unde s-a oprit, copilul a ridicat cartonașul din fața lui spunând colegilor ce se află pe el. După care a venit întrebarea la care el a fost invitat să răspundă.
Ce culoare are steluța de mare?
O caratiță are mai multe brațe?
Are peștele blană?
Ce culori avea Peștele Curcubeu?
Ce culoare are broasca țestoasă?
Peștele poate trăi fără apă? Acestea sunt doar câteva din întrebări pentru că la optsprezece copii ai nevoie de un întreg arsenal.
Atâta bucurie a fost și freamăt că m-am molipsit și eu de la ei. S-a sărit în fel și chip, s-au auzit răspunsuri care mai de care, unele atât de rapide că cel întrebat nici nu avea timp să respire.
Dacă sunteți curioși să aflați ce s-a întâmplat cu firele meduzei, ei bine! unele nu au rezistat fiind strivite de atâta dragoste.
La final am „prins” un pește în alt fel, unul agreat de toți copiii. Pentru asta am pregătit o foaie pe care am imprimat o undiță, copilul trebuind a face peștele.
Cum? Prin amprentarea propriei palme. Nici un copil nu a refuzat (am întrebat pentru că știu copii care nu acceptă să fie mâzgăliți pe nici o parte a corpului) și am trecut la explicarea etapelor de lucru, exemplificând totodată.
am pus câteva picături de vopsea tempera în palmă, dar nu foarte multă.
Am întins vopseaua pe toată palma, cât mai uniform.
Apoi am pus amprenta în capătul firului de la undiță. Nu am mai apucat să fotografiez cum a ieșit lucrarea mea, dar veți vedea cum au ieșit ale copiilor.
S-a terminat și luna februarie. Vine primăvaraaa!
