machetedidactice.com

Un studiu extrem de interesant care merită citit

Să nu ne îmbătăm cu o „Rezervă”. Dacă România toată ar fi un cititor, ar termina cartea prințului Harry peste cel puțin 6 luni

Acest studiu mi-a apărut astăzi în fața ochilor și am considerat că merită să rămână aici pentru cei care, poate, mai trag cu ochiul.

Am cumpărat cartea, am și terminat-o, aflând părerea mea dacă citiți textul de mai jos.

„Rezervă” Prințul Harry

Ce se petrece la nivel național în acest domeniu, al cărții și implicit al lecturii e greu de explicat, dar mai ales de găsit soluții care să schimbe acest lucru. Dacă fiecare ar interveni în pătrățica lui (oare de câte ori am spus asta?!) situația s-ar schimba cu adevărat nu doar la nivel declarativ, așa cum se tot aude de prin înaltele cancelarii.

Depinde doar de noi să facem ceva concret, intervenind punctual cu determinare, perseverență și consecvență. Unii o fac, de ani de zile, dar nu e de ajuns, asta-i clar!

Lasă un răspuns

%d