Ianuarie ce peste câteva zile se va încheia a fost unul atât de plin de ceață că mi-a terminat toată rezerva de optimism pe care o țineam pentru situații speciale.
E complicat să poți merge cu zâmbetul pe buze când nu vezi la câțiva metri în față, dar mai ales simți umezeala care se strecoară în toată structura osoasă, căutând a înmuia coloana care-ți ține spatele drept și picioarele funcționale, că despre mâini nu mai pomenesc.
Și de unde să-mi iau energia în asemenea situații? Din întâlnirile cu oamenii dragi, cu copiii și nu în ultimul rând cu cărțile mele mult iubite. Așa s-a petrecut și în dimineața asta, la ora stabilită prezentându-mă într-o grădiniță din colțul ăsta de țară, acolo unde aveam să petrec câteva ore alături de niște copilași curioși și frumoși.
Pentru că știam că sunt la tema cu viața în regiunile arctice, am adus în atenția lor o poveste a cărui protagonist era un pinguin, Vreau o îmbrățișare!, nefiind la prima abordare. Asta era valabil pentru mine, dar nu pentru ei. Înainte de a intra în poveste, am vorbit despre anotimpul în care ne aflăm, ziua din săptămână în care se petrece întâlnirea și activitatea noastră. Sunt așa de interesante întâlnirile de dimineață, ele acoperind o arie vastă cu care educatoarea poate jongla după inspirație și interes. Pentru că știam că sunt la tema cu viața în regiunile arctice, am adus în atenția lor o poveste a cărui protagonist era un pinguin. Ce am descris în lectura pe care o puteți asculta mai jos cam asta am pus în practică și la întâlnirea de astăzi.
Odată ajunși la carte am avut ce vorbi. Începând cu prezentarea ei, interpretarea copertei, citirea poveștii efectiv și analizarea imaginilor din carte toate au alcătuit un tot unitar timp în care copiii nu au avut timp să se plictisească. Fiecare imagine a fost citită, s-au despărțit cuvintele în silabe acolo unde s-a cerut, s-au analizat cuvintele noi și ce anume înseamnă ele, s-au identificat sunetele de început și final de cuvânt. Pentru că am lucrat cu copiii de vârste diferite și întrebările au fost unele pe măsura lor, diferind gradul de dificultate. Am constatat că sunt copii cu probleme de exprimare, unele care necesită intervenția unui logoped.
Copii dezghețați, curioși și dornici de a răspunde la toate întrebările.
Am avut un element individual, în prezența unui ou de plastic, iar faptul că fiecare copil a avut unul m-a ajutat mult în înțelegerea poveștii. Anumite mișcări ce trebuiau fi făcute de către copii au dat o altă valoare poveștii în sine, ele având capacitatea de a oferi o perspectivă nouă.
După ce povestea ne-a dezvăluit toate ascunzișurile, am trecut la un joc matematic în care am adunat și scăzut niște pești până s-au epuizat toți copiii. E foarte important ca munca să fie și individuală, acest lucru ajutând fiecare copil în parte ceea ce pentru unii este extrem de important. Fișa este de pe twinkl, ajutorul meu de nădejde atunci când sunt în pană de timp.
Experimentul dulce care a urmat a reprezentat o mare surpriză pentru copii. Încep prin a descrie recipientul și ingredientele folosite. Se specifică în ce stare sunt după care se trece la foc. Se aud multe întrebări care au nevoie de un răspuns. El vine, negreșit. Aici, de fiecare dată, zăbovesc mai mult explicând ce se petrece dacă te joci cu chibriturile și ce periculos este să nu fii atent atunci când ai lângă tine lichide care fierb. Copiii vin cu tot soiul de exemple din viața reală, atunci când au fost martori la întâmplări în care cei dragi au avut de suferit de pe urma focului. Ochii lor, fețele sunt atât de mirate, e o plăcere să le poți ostoi setea de cunoaștere. Acești copii sunt mai practici și făcând diferite treburi în gospodărie văd diferit lucrurile.
După ce ciocolata (pentru a se înțelege corect, am topit o ciocolată care nu doar că a ajuns pentru toți copiii, dar a și rămas) cu fructe a fost gustată, am invitat copilașii să lucreze un pinguin. Au avut de completat, cu vată pinguinul ce era printat pe carton, de colorat ciocul și picioarele, de lipit ochișorii mobili. Fiecare a lucrat cum a a putut după abilitățile motrice pe care le-a acumulat până acum. Se vede că se lucrează cu ei, că au o rutină, că știu ce trebuie să facă și când, relația educatoarei cu ei fiind una aparte.
A urmat un joc de mișcare, imitând mersul pinguinilor dar și jucând un joc care a fost extrem de gustat de cei mici.
Totul s-a terminat cu un zâmbet pe buzele dulci, cum altfel? Am plecat lăsând în urmă pe pinguinul Marcel, Blănosu, Hiko, Pufosul, Ghiță ori Ochișor pentru a povesti cum a fost astăzi.
Mulțumesc de tipul petrecut împreună!
