„Ne întrebăm – de fapt, eu mă întreb – de ce, dacă era atât de stoică, i-a cerut medicului s-o eutanasieze când îi va fi venit sorocul. Oare stoicii nu trebuie să îndure cu stoicism tot ce li se întâmplă? Sau poate ca-i confund cu acei creștini care cred că totul este din voia Domnului și că trebuie să îndure durerile morții fiindcă face parte din planul Lui pentru ei. Un plan divin, care include alte câteva mii de respirații chinuitoare și tot mai slabe, plus durerea pe care morfina nu poate ș-o contracareze și groaza de moarte, toate la un loc, în așa fel încât să ajungă sa înțeleagă planul Domnului pentru ei în timp ce moștenesc pământul și sunt primiți cu brațele deschise în împărăția Cerului („Ai biruit…”). Nu, în concepția lui Elizabeth Finch, există lucruri care depind de noi și lucruri care nu depind de noi. O stoică are influență: muritul ăsta e insuportabil și fără noimă, e o mare pierdere de vreme pentru toți, inclusiv pentru ea, așa că propune – ba nu, cere – să fim de acord să i se pună capăt. Atâta doar că acum nu mai are influență – ea a trecut în alte mâini, o împuternicire avocațială transferată odată cu acceptarea. Iar apoi vine norocul sau ghinionul legat de medicul pe ale cărui mâini încapi.”
Elizabeth Finch de Julian Barnes
