Întotdeauna mi-a plăcut să ofer celor dragi daruri personalizate. Nu sunt foarte scumpe, că nu despre asta este vorba, ci sunt lucrușoare care au țesute în ele fire din sufletul meu și spun asta fără să exagerez deloc.
De ce fac asta? Pentru că-mi dă o stare aparte, atât timp cât durează meșterirea lor gândul meu fiind acolo, plin de entuziasm și prețuire.
Darurile mele sunt vii, spun povești și știu că ele vor fi auzite și când vor ajunge în brațele celor cărora le ofer.
Unul dintre ele am avut prilejul să-l ofer în duminica ce tocmai a trecut. O întâlnire mult așteptată, pe care o speram de când ne-am intersectat la revistă, să tot fie prin 2013, dar despre care am plănuit tocmai din vara lui 2022, s-a materializat acum, după mai multe încercări eșuate, pe tărâmuri diferite.
Am putut petrece alături de Romina, pentru că despre ea este vorba, câteva ceasuri în tihnă și frumos, lângă brăduțul împodobit savurând o ceașcă de cafea și o prăjitură.
Ne-a legat pasiunea pentru literatură, de care o fi ea, și am valsat printre titluri și autori, asta când luam o pauză de la ale noastre.
Poate părea nefiresc și bizar însă pentru mine îmbrățișarea acestei copile a reprezentat ceva aparte. Îi spun copilă pentru că fiind de vârsta fiului meu cel mare așa o consider, ca fiind și a mea.
Romina spune că va pune această monogramă pe biroul ei de la Londra, pe mine bucurându-mă decizia ei. Așa voi putea fi părtașă la toate lecturile pe care le parcurge, dar și la atmosfera din regat, una pe care o ador.
De ce? Toată lumea știe!
