machetedidactice.com

Fluturașii zboară peste România în căutare de informații

Ziua a doua petrecută alături de Fluturași a fost tot despre România, având în vedere că peste două zile e marea sărbătoare, încercând să repetăm informațiile auzite ieri, unele potrivite pentru niște copii de trei ani. Vremea nu a fost așa de prietenoasă de dimineață, asta pentru că ceața care era prezentă dă multe bătăi de cap celor care au anumite suferințe. Pe lângă acestea, cred că toți au de întâmpinat unele inconveniente mai ales că prin colectivitățile noastre circulă o pârdalnică de viroză, una cu multă tuse, spermanțete și gât roșu, liceanul meu nescăpând nici el. Sunt mulți copii care au venit la școală bolnavi, cu o tuse care expectorează de se aude precum cea măgărească, cu nas înfundat și inflamare a amigdalelor, faringelui și laringelui de aici răgușeala și vocea înfundată. Atâta vreme cât nu vom înțelege că nu este fair-play să mergi în colectivitate dacă ești bolnav, vom trece toți prin boală, fiecare după cum are sistemul imunitar, cheltuind pe medicamente banii pe care i-ar fi putut cheltui pe altele, pe cărți de exemplu dacă e să mă întrebați pe mine. Să mai pomenesc de antibiotice? Nu mai e nevoie, pentru că în cazul nostru, după ce aproape o săptămâna a luat tot soiul de dezinfectante pentru gât, siropuri și ceaiuri fel de fel, infecția virală s-a transformat într-una bacteriană nemaiavând alternativă în a ocoli antibioticele la modul cum arăta gâtul. Liceanul nu tușește și asta e de bine, dar a stat acasă ieri și azi cu gâtul în pioneze și o stare alterată. În fine, e o discuție veche de când lumea despre cum ne comportăm în colectivitate și ține exclusiv de fiecare în parte atâta vreme cât nu sunt reglementate și respectate niște ghiduri.

Revenind la Fluturași, și ei atinși de răceală, am încercat să încheiem subiectul propus spre învățare cu niște secvențe clare. În acest sens am meșterit un cub, pe care l-am folosit conform metodei cu același nume și pot spune că am reușit, per ansamblu să-mi ating scopul. Iată definiția acestei metode pentru cei care nu o cunosc:

Metoda cubul reprezintă o modalitate de predare-învățare ce valorifică resursele elevilor de participare conștientă la descoperirea cunoștințelor și a relațiilor dintre acestea. Este una dintre metodele cel mai clar consacrate dezvoltării gândirii critice. Structurarea învățării pe baza rezolvării celor șase sarcini (corespunzătoare celor șase fețe ale cubului) provoacă elevii în principiu pe întregul traseu al nivelurilor cognitive propuse de Bloom, în cadrul taxonomiei sale. Metoda este utilizată atunci când dorim să aflăm cât mai multe informații despre un fenomen, o teorie ş.a., privindu-le pe acestea din diverse puncte de vedere.

E de la sine înțeles că eu am adaptat-o pentru copilașii cu care m-am jucat și cu ajutorul imaginilor pe care le-am atașat de cub am putut ajunge acolo unde mi-am propus.

Am putut compara, descrie, asocia ori analiza folosind informațiile aflate printre care s-au regăsit drapelul și culorile lui, copiii îmbrăcați în costum popular, animalele pe care le întâlnim în pădurile noastre ori noțiunile legate de culorile de pe steag și însemnătatea lor. Mă repet, poate părea ciudat și irealizabilă această abordare doar că, îndrumați fiind, copiii pot răspunde acestor cerințe. E nevoie de răbdare pentru ca răspunsul să se audă, unii dintre ei verbalizând mai greu ori având o problemă în a vorbi în public. Puțin câte puțin, în fiecare zi, aceste piedici dispar, copilul căpătând încredere în propriile forțe și cunoștințele pe care le posedă.

O fetiță a fost îmbrăcată în costum popular și asta a ajutat atunci când a venit vremea să vorbim despre costum. Noțiuni simple, clare, puține.

După ce fiecare „fluturaș” a aruncat zarul și a răspuns la întrebare, a urmat un moment festiv, atunci când copiii au sărbătorit-o pe colega lor, cântându-i cântecele și făcându-i tot felul de urări care mai de care mai frumoasă.

La mulți ani,  minune mică! Să fii sănătoasă pentru a te putea bucura de tot ceea ce-ți oferă familia și cei alături de care crești!

Astfel de momente sunt extrem de iubite de copii, sărbătoritul fiind în centrul atenției, totul gravitând în jurul lui, colegii nerăbdători în a o sărbători. De-a lungul timpului am observat nenumărate moduri în care cei mici au reacționat atunci când colegii lor le-au cântat, nu de puține ori podidindu-i plânsul din pricina emoțiilor. Și de această dată, sărbătorita a fost copleșită de glasurile care se auzeau cântându-i.

Un măr dulce și zemos a constituit gustarea de la ora zece după care am plecat la defilare. De data asta mai pregătiți cu tobe și clopoței, cu steaguri și pasul de defilare învățat, mai învățat. 🙂

Pe rând, când eu când doamna Irina am condus defilarea, totul desfășurându-se într-un mod aparte, înălțător aș putea spune pentru că cei mici și-au luat foarte în serios rolul. Cât despre muzică, ce-ar mai fi de spus?!

Ultima activitate pe care am făcut-o împreună înainte de vacanța asta neprevăzută a fost aceea în care am meșterit un steag, dar diferit, complet diferit. Am văzut la Cristina Hornoiu, Talente de năzdrăvani, zilele trecute, o frunză meșterită în acest fel. Cristina este învățătoare la o clasă de copiii mai mari, cerințele acolo fiind mai elaborate. Dacă doriți detalii le puteți citi aici.
Mulțumesc, Cristina, de pont!
Deci, am eliminat o parte dintre pași, copiii fiind prea mici (n-am uitat că au trei ani) și așa am făcut conturul pe folia de laminat. Am folosit una de dimensiunea A5.

Pe lângă ea au mai fost necesare trei suluri de hârtie creponată în culorile țării.

   

Am spus copiilor ce anume vreau să facem, apoi am prezentat materialele și nu oricum ci cu răbdare, repetitiv pentru a participa cât mai mulți. La ce mă refer aici? La cum au ales culorile potrivite din cele pe care le aveam în mână.

Apoi le-am arătat folia simplă și cea care avea conturul desenat de mine.

continuând cu felul în care se rupe hârtia pentru a completa steagul. Hârtia folosită a fost de calitate mai bună, dacă trăgeai de ea se transforma în fir, așa că cei mici au avut de rupt bucățele mici mici, pentru unii aceasta reprezentând o provocare.

   

Cât timp am rupt hârtia, laminatorul s-a încălzit așa fiind pregătit pentru etapa finală, laminatul.

Rezultatul a fost spectaculos, copiii abia așteptând să lucreze.

Au avut nevoie de ajutor, unii dintre ei la rupt, alții atunci când au strâns folia că se electriza și fugeau bucățelele de hârtie, dar vă spun că a meritat tot efortul. Încercați și veți vedea ce bucurie și cum poate lucra un copil dacă-i curios să ajungă la rezultatul final.

Au fost copii care au laminat propria lucrare de câte patru ori, și nu cred că trebuie să mai spun că nu a umblat nici un copil cu laminatorul nesupravegheat.

La mulți ani, România!
Să știi că niște copilași de grupă mică te-au sărbătorit în cel mai frumos mod posibil! Promitem să învățăm pentru a te ajuta și pe tine să devii tot mai frumoasă, educată, primitoare și sănătoasă. Toată baza e în noi, trebuie doar răbdare să mai puțintică ai.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: