E complicat să vorbești unor copii de trei ani despre țara lor, în cazul nostru România, că nu știi de unde să începi, dar mai ales ce termeni să folosești. Nu poți vorbi despre forme de relief, despre țări vecine, despre… despre… despre. Și totuși, de aici vine provocarea pentru tine adult, aceea de a găsi punțile necesare pentru a începe de undeva, de a pune prima za dintr-un lanț care se va tot lungi de acum înainte.
M-am legat de ce am crezut eu că poate fi important pentru copii, unii atât de mici. Și-am început prin a le pune la mânuțe câte un șnur tricolor, pentru că am dorit că aceste culori să reprezinte locomotiva activităților.
Un aliat care mi-a oferit câteva repere, dar și postamentul ilustrat a fost cartea de la editura Aquila, România, o minunată enciclopedie dedicată României, cele mai importante informații geografice, în 48 de pagini color, frumos ilustrate – din cuprins: Romania pe Glob, Romania in Europa, Organizare politica si administrativa, caracteristici generale, Carpații, Subcarpații, Depresiuni, Podiș, Câmpia Română, Delta Dunării ș.a o carte pentru copii de 10 – 12 ani.
Cum se numește țara noastră? întrebare la care toți copiii au știut să răspundă. Am bătut din palme numele ei și așa s-au auzit patru aplauze. La întrebarea dacă mai știu alte țări s-a auzit Rusia și Ucraina (nu mai întreb de ce), Bulgaria și Italia (acolo unde s-a mers în vacanță).
Oamenii care trăiesc în România se numesc români.
– Tu, Dragoș, ce ești?
– Sunt român.
– Dar tu, Sara, ce ești?
– Sunt româncă.
– Oamenii care trăiesc în Turcia sunt români?
– Nu, ei sunt turci!
A venit apoi rândul drapelului, aici având mai mult de lucru. Baloanele mi-au fost de mare folos, cu ele jucându-ne destul de mult. Am dorit a explica semnificația culorilor drapelului și copiii au aflat că roșul este de la sângele eroilor, galbenul de la spice – jur că așa a spus o fetiță pe nume Eva, pentru că Denis a spus că e de la soare, iar albastru e de la cer, de la Dragoș citire și de la mare. Dacă faci niște asocieri pot da răspunsuri care te lasă mască.
Am avut și eu la gât o eșarfă, unii ar spune cravată, dar depinde din ce unghi privești. Părinții acestor copii sunt foarte tineri, dar bunicii lor sigur au povești minunate despre această cravată, care a însemnat mulți pentru generații de elevi așa cum a însemnat și cravata purtată de Șoimii patriei. Sunt nostalgii din vremea copilăriei pe care n-ai cum le uita.
Animalele din pădurile noastre au fost descoperite de copii în ilustrațiile prezente în carte, iar atunci când a venit vorba despre moneda României am arătat leul. O bancnotă de un leu pentru că monedă nu este.
De departe, piesa de rezistență a zilei a fost experimentul cu bomboanele colorate, experiment pe care eu l-am numit Drapelul din farfurie. Copiii au fost pur și simplu uimiți de această magie, iar învățul despre cum se participă la un experiment începe să dea roade. Nu s-au mai îmbrâncit și îngrămădit respectând pe cel de lângă ei. A fost și mai multă răbdare condimentată cu atenție. Sunt atât de drăgălași, nu aveți idee cei care nu lucrați cu copii atât de mici!
Poate aveți tendința de a crede că am pus bomboanele în farfurie, am turnat apa și gata!, dar nu-i așa. Mai întâi am explicat ce materiale folosesc și atunci când am prezentat bomboanele, nici un copil dorind a le mânca. Apoi am început să le așez pe farfurie: albastru, galben, roșu câte steaguri am? Unul, a spus o fetiță. Foarte bine, mergem mai desparte, albastru, galben, roșu se așezau bomboanele pe farfurie. Câte steaguri am acum? Două, s-a auzit alt glăscior. Minunat!, așa este. Am continuat albastru, galben, roșu, dar acum câte steaguri am? Multe, a spus o fetiță și i-am dat dreptate pentru că erau multe un băiețel rostind numărul lor, trei.
După ce toate bomboanele s-au așezat la locul lor i-am rugat să vină mai aproape de scăunelele unde am pus farfuriile de carton pentru a privi de aproape transformarea care urma să aibă loc.
Puțină apă caldă a fost turnată în mijlocul farfuriilor și am așteptat.
Iar magia s-a produs!
Unul dintre scaune a fost mișcat așa pierzându-se distribuția culorilor, dar unul a reușit a rămâne intact, copiii urmărind până ce bomboanele s-au decolorat rămânând albe. Mai apoi, au dorit a amesteca lichidul pentru a observa ce se petrece și așa au constatat că s-a format unul roșiatic care nu mai semăna cu cel inițial. Fiecare a amestecat, nici unul nu a băgat vreo bomboană în gură, la finalul experimentului aruncând totul la coșul de gunoi.
Momentul de mișcare a fost făcut pe cântece adecvate temei noastre. Mie mi s-a făcut pielea găină pentru că sunt înălțătoare aceste acorduri și așa vor simți și cei mici atunci când vor crește dacă vom avea grijă să-i educăm așa cum se cuvine după valorile naționale. Ar fi minunat dacă ați asculta și acasă, chiar să cântați alături de copii pentru că acolo este exemplul cel mai bun, în familie, alături de cei care contează cel mai mult pentru ei.
După acest moment special am trecut la o secvență mai liniștită, provocând copiii să rezolve o fișă. Trei flori au trebuit colorate după cum indica bulina de sub ele, așa căpătând și steagul culoare. Și nu una, ci trei!
Explicația a fost amănunțită și copii au trecut la lucru. Fișa o găsiți mai jos.
Colorează florile în culorile cerculețelor de sub ele
Joaca cu tricolorul a continuat și cu elementele de construcție, acolo unde fie că a fost vorba de flori, piese de lego ori niște animăluțe care semănau cu niște oameni au fost înșiruiți după culoare. Mai mult mai mai puțin corect.
Atât a fost pentru astăzi, dar pentru mâine am pregătit alte materiale care sper să-i atragă pe cei mici. Doar o zi mai este de grădiniță din această săptămână și ar fi bine să profităm de ea pentru că mai apoi urmează o minivacanță. Spor!
