Oamenii vin și pleacă din viața ta.
Mulți dintre ei sunt meteorici și, dacă ai avut noroc, ți-a fost extrem de bine în timpul petrecut împreună.
Alții sosesc cu un scop, îți dau o lecție și pleacă, rămânând a analiza dacă a meritat ori dacă ai ceva de învățat.
Foarte puțini stau lângă tine ani mulți asta pentru că așa alegi.
Pe unii îi încadrez la oameni anotimp deoarece mă întâlnesc cu ei doar într-un singur anotimp. Sunt câțiva în viața mea pe care-i prețuiesc și cu care abia aștept să mă revăd. Da, știu! la fiecare întâlnire suntem mai copți, însă asta nu se contabilizează pentru că ne vedem (cel puțin așa e la mine) așa, ca prima oară. Albumul fotografic din mintea mea se comportă într-un fel în care eu nu vreau să intervin chiar dacă unele lucurri sunt vizibile. De ambele părți, evident!
În toate cele scrise mai sus e valabilă și reciproca.
Cât despre mine, încă mă bucur atunci când întâlnesc oameni de la care am ce învăța. Îi privesc, am răbdare și îi ascult cu atenție ori le citesc cărțile. Caut mai mult când vine vorba de trimiterile ori notificările pe care le fac. Uneori înțeleg, alteori nu și continui scormonirea. Sunt momente când revin asupra lor pentru că am această posibilitate.
Cel mai fascinant este atunci când învăț de la oamenii mici. Ați crede că nu e ce învăța, dar vă înșelați. Drept e că trebuie să accepți că poți învăța de la ei, eu crescând într-o societate în care nu de puține ori adultul spune copilului:
Faci cum îți spun eu că-s mai mare!
ori
Nu mă înveți tu, mucosule!
Am ales să nu adopt această atitudine și mi-aș dori să fie cât mai mulți așa. Ori dacă aveți altă viziune, și argumente că ar fi mai bună, vă rog să o împărtășiți!
(sursa foto: aici)
