Am revenit acasă.
Mi-am lins rănile și am zăcut o zi.
Nu e timp pentru asta, mai ales acum însă e valabilă pentru oricare altă perioadă.
Corpul meu trebuie să meargă, sunt prea bătrână să nu fac nici un fel de mișcare. Trebuie să-mi mișc oasele, să mențin mușchii să ajut arderile care sunt mai leneșe ca niciodată.
Da, în marea majoritate a timpului, nu mă dau.
Așa că, am avut o discuție cu mine și am plecat afară. E o toamnă de toamnă, și o tot repet de parcă n-am mai prins nici o toamnă, ori că-n toate toamnele am dormit cel mai adânc somn.
Dar nu am dormit, zău așa! am nenumărate mărturii că am colindat pădurile, am inspectat toate cele care mi-au ajuns în fața ochilor, am vibrat la toate culorile și formele.
Însă, poate, cea mai frumoasă experiență e ultima trăită.
Iar ultima arată așa:
Vreau să mai completez că ploaia a venit, la ora 16:00, dar eu am avut umbrelă la mine așadar nu am avut nici o problemă. Deci, acum pot spune că în ziua de astăzi am reușit punct ochit, punct lovit.
