Amintiri de la PRIYA & AJEESH

În periplul nostru britanic de anul acesta, Luca a interacționat cu multă lume necunoscută, așa cum nu a făcut-o niciodată. E un pas atât de major și important în evoluția lui pe care eram convinsă că-l voi trăi încât acum când a sosit, l-am savurat cum numai o mamă poate înțelege. Răbdarea și perseverența mea au dat roade însă fără implicarea și determinarea lui nimic nu ar fi fost posibil.

Faptul că și-a gestionat buchetul de anxietăți într-un așa mod, mi-a demonstrat că anumite praguri pot fi trecute numai că nu trebuie nimic forțat pentru a se așeza atunci când copilul este pregătit pentru acest pas.

Într-una din zile, atunci când ne aflam în Castle Parc, o strășnicie de loc unde sufletul își trage sufletul, Luca a intrat în vorbă cu o fetiță, care l-a rugat să-i dea și ei niște semințe pentru a hrăni păsările, știut fiind că pâinea nu este indicată pentru ele. Luca nu doar că i-a dat, dar a și stat la povești cu ea pe malul lacului.

Întorcând capul, l-am văzut pe tatăl ei care făcea fotografii, având un aparat performant, care arăta ca un tun. Am zâmbit iar el mi-a făcut câteva. Mai apoi, a venit lângă mine, însoțit de o doamnă. Am intrat în vorbă și am aflat că sunt din India, că s-au mutat în Colchester nu de multă vreme și că fetița lor este în clasa a VII-a. Doamna mi-a povestit că o rudă de-a ei este căsătorit cu o doamnă din Slatina, ce să vezi!

M-a rugat domnul mai apoi, dacă-i permit să-l fotografieze pe Luca, iar Luca fiind de acord, a stat pentru ca el să-i facă câteva fotografii. M-a rugat să-i dau adresa de mail pentru a le trimite, iar eu am oferit-o cu speranța că așa se va și întâmpla.

În zilele următoare, din fericire, ne-am tot întâlnit cu ei așa aflând mai multe detalii, printre care că doamna studiază la Universitatea din Essex iar pe fată nu a reușit încă să o înscrie în sistemul de învățământ britanic. Am fost neinspirată să facem împreună o fotografie pentru veșnicie. Însă la ultima întâlnire nu am uitat să-i rog să nu uite să trimită fotografiile.

Iată că astăzi a sosit mail-ul cu imaginile de atunci. Atât de tare m-am bucurat, zău că m-am bucurat!

De ce? Pentru că e important să stabilim legături cu oameni noi, din alte culturi, pentru că asta ne mai deschide mintea așa devenind mai bogați sufletește. A fost o experiență de neuitat.

Și ca să rămân în atmosfera pe care o ador, am ascultat în buclă această voce care nu mai are nevoie de nici o prezentare: sir Tom Jones.