Despre Regină, acum când ne despărțim de ea

De când mă știu, am admirat-o pe această femeie. Cât pot eu cuprinde cu mintea și înțelegerea, am încercat să aflu cât mai multe informații despre ea pentru că momentul în care am venit pe lume, dar mai ales locul unde s-a petrecut acest fapt nu avea nimic de-a face cu ceea ce reprezenta monarhia. În plin comunism trăind două decenii, nu am avut acces la atât de multe informații care m-ar fi modelat altfel și mi-ar fi trasat un drum diferit (cred) de cel pe care eram deja pusă. Nu despre mine vreau să vorbesc acum descriindu-mi istoria, cea a unui om de rând care nu se desprinde cu nimic din coloana celor care alcătuiesc marea masă, ci despre această femeie admirabilă.

Pentru că Regina Elisabeth a II-a a Marii Britanii a fost un om cu totul admirabil.
Toate datele și timpul în care a parcurs această lume asta arată: demnitate, eleganță, echilibru, simț al datoriei, perseverență, deschidere, viziune.

De când am aflat cumplita veste a trecerii ei în neființă, mi-am dorit cu ardoare să o pot celebra, în felul meu, alături de copii, pentru ca aceștia să nu mai fie în necunoștință de cauză și să poată fi puși în fața unor informații pe care mai apoi să le dezvolte ori folosească.
Noi nu suntem o monarhie cu toate că am fost cândva, republica în care trăim având multe lipsuri și neajunsuri, cei aflați în fruntea noastră făcându-ne de rușine de prea multe ori însă copiii trebuie să știe că există și locuri în care oamenii au în fruntea lor semeni cu totul și cu totul speciali.

Eram de-a dreptul „flămândă” în a mă întâlni cu copiii, mai ales că ultima lună nu a fost una așa de generoasă cu mine nervii, răbdarea și înțelegerea fiindu-mi pusă la grea încercare însă așa este viața iar eu trebuie s-o gestionez cât mai bine cu putință. Ori întâlnirea cu copiii Anei a venit ca să ostoiască acest dor cumplit, pregătirea fiind una amănunțită și învelită în mult freamăt.

Și poate nu aș fi avut curajul de a aborda așa un subiect dacă nu aș fi descoperit o voce recunoscută în mediul educațional, domnul profesor de istorie Marcel Bartic, cel care a scris despre beneficiile unei astfel de abordări și atunci am avut confirmarea că judecata mea nu a fost greșită. Ana, buna mea prietenă Ana, m-a primit în clasa ei și așa, am revenit în mijlocul copiilor cu o bucurie care poate părea nelalocul ei în registrul în care se desfășoară actul educațional în multe locuri de la noi.
Am căutat o abordare care să fie pe înțelesul lor, ei fiind acum în clasa a II-a, deci totul trebuia să fie o poveste despre o regină care a fost și ea cândva copil, despre curaj și determinare, dar mai ales exemplu personal.

Pentru că am avut ocazia de a vizita Regatul de mai multe ori în viața asta, dar și pentru că societatea britanică are un parfum și gust aparte pentru mine, eram în posesia unor materiale care aveau să se dovedească de mare efect și ajutor.

Am confecționat o machetă care s-a dorit a fi un loc în care copiii să lase câteva rânduri despre regină, asta după ce informațiile aveau să le fie aduse la cunoștință.

Creionul pe care aveau a se așeza la finalul activității noastre impresiile copiilor a fost flancat de o imagine a reginei de la încoronare de o parte, iar de cealaltă o imagine cu regina din ultima perioadă a vieții. Ceaiurile specifice britanicilor nu puteau să lipsească din componența machetei.

Povestea mea a fost ilustrată vizual cu ajutorul celor de la twinkl, care ca de fiecare dată mă ajută să folosesc timpul mai eficient, iar pentru asta le mulțumesc, așa cum o fac de fiecare dată!

Cartolinele le-am printat, laminat și decupat pentru ca pe spatele lor să fixez o bandă magnetică, în așa fel putându-le afișa cu ușurință pe tablă.

Pe măsură ce înaintam în poveste și cartoline se înșirau în fața lor am vorbit despre Lilibet și copilăria ei, despre școala de acasă, primul căluț și dragostea pentru animale. Cum a văzut ea intrarea în cel de-al Doilea Război Mondial și cum a transmis mesajul radiofonic copiilor, cum s-a căsătorit pentru ca mai apoi să urce pe tron, după moartea tatălui ei, regele George al VI-lea, intrând într-o slujbă pe care avea să o părăsească după 70 de ani la încetarea din viață.
Am vorbit despre copiii ei, cei trei prinți și o prințesă, dar și despre copiii copiilor ei, dintre care se vor alege viitorii regi și regine, depinde cum se vor derula evenimentele.

Școlarii au fost atât de atenți și de curioși, reușind a aduce completări care au demonstrat că nu sunt indiferenți la ceea ce se petrece în jurul lor și că îi interesează povestea despre regină și viața ei alături de familie și supuși. Știu, sună bizar în epoca asta însă felul în care a reușit să păstreze tradițiile trebuie că e admirat chiar și de detractorii monarhiei.

Nu a putut rămâne neîmpărtășită experiența prin care am trecut în Marea Britanie fiind, atunci când am putut participa la un five o’clock autentic, gazda noastră fiind Nicky, terapeuta fiilor mei și prietena de suflet. A fost o încântare iar clipele petrecute acolo, în cel mai pur mod britanic, nu le vom uita niciodată.

Pe creionul pe care-l vedeți atașat de machetă, am invitat copiii să-l completeze cu câteva gânduri despre regină, din informațiile pe care le-au auzit astăzi. După ce le-au scris pe niște hârtiuțe speciale, le-am capsat rezultatul fiind unul care ne-am mers la suflet tuturor; doamnei învățătoare care a înlesnit întâlnirea de astăzi, mie, care am pregătit-o cu infinită bucurie, lor care au fost beneficiari.

Am pregătit și eu copiilor un dulce, care să aducă cu ceea ce am mâncat eu atunci, dar mai ales pentru a-i prinde și mai tare în poveste stârnindu-le curiozitatea.

După ce s-au îndulcit, le-am oferit un craft spre a fi meșterit, doar că nu a mai fost timp pentru a-l termina, urmând a face asta acasă. Tiparele le-am cumpărat de pe site-ul teachers pay teachers, locul de unde m-am inspirat nu o dată. Recomand spre urmărire!

Am făcut și eu unul, de model, invitând copiii să dea frâu liber sentimentelor, alegând culorile pe care le îndrăgesc cel mai mult pentru a-l completa.

Finalul a fost acela al fotografiilor de grup având ca fundal steagul Marii Britanii, eșarfa primită-n dar de la fiul meu fiindu-ne de un real ajutor.

Acum că totul a devenit amintire, nu pot decât să mulțumesc Anei și școlarilor ei. Mediul în care-și desfășoară activitatea Ana este unul în care și-ar dori să se afle orice copil, pentru că așa arată un proces de educație autentic; cu pricepere, determinare, răbdare și infinită dragoste. Mulțumesc! Mai vin dacă mă primiți, străduindu-mă să aduc în atenția voastră povești și subiecte bune de pus la suflet și de cuibărit în minte.