Le meșteresc în cuibul meu.
Modul în care vor arăta este stabilit în discuțiile cu cea care devine colaboratoarea mea, dar și un prieten. Pot spune fără frică prieten pentru că timpul a demonstrat că așa este în marea majoritate a cazurilor.
Aleg cu grijă materialele din care vor fi confecționate și accesoriile care vor completa imaginea finală.
Nu confecționez niciodată că trebuie să fac asta ci meșteresc cu bucurie și emoție imaginându-mi copiii care le vor privi și „participând” la joaca și jocul lor. Privit de pe margine lesne s-ar putea spune că am ceva probleme la cap însă nu am, e doar o expresie a bucuriei cu care fac acest lucru de atâția ani și nu m-am plictisit. Nici nu am cum atâta timp cât e vorba de copii și ce înseamnă ei. Cumva, în sufletul meu cred că atitudinea mea poate fi molipsitoare, purtată fiind de machetele care pleacă din brațele mele.
Iar când ajung acasă, acolo fiindu-le cel mai bine, mă bucur.
Mulțumesc frumos!
