Fuioare de aer rece se strecoară prin fereastra deschisă făcând cearșaful să nu mai fie de ajuns pentru confortul matinal. Ciorile sporovăiesc parcă mai abitir ca-n lunile de vară și am observat asta în mai multe zile din augustul pe care tocmai l-am pecetluit.
Zgomotele ce însoțesc aproape toate diminețile sunt cumva aceleași, oamenii o iau din loc trăindu-și viața ori târâindu-și-o. În casă e întuneric pentru că soarele nu dorește a se arăta, are el ceva de rezolvat pe acolo pe unde-i. Stă a ploaie. Pe fuioarele de aer reci ce intră-n casă s-au cățărat mirosuri ude, stătute și vaiete de frunze resemnate deja lipite de pământ. Se simte peste tot că toamna e aici chiar dacă vor mai fi zile calde și temperaturi mari. Nu le percep ca asemănându-se cu cele de peste vară care au culori și vibrații numai de mine înțelese.
În surdină se aude un televizor. Nu-l vreau, cel puțin nu dimineața pentru că aduce vești rele, de prea multe ori doar vești rele: gaze și energie scumpite, după ele toate produsele și serviciile la fel, morți pe șosele și în case, oameni prostiți ori păcăliți.
Doar David Popovici reușește să le fenteze pe toate prin viteza pe care o are în apă că pe uscat nici nu mai contează. A luat aur, iar, spulberând ierarhiile minunând specialiștii lumii. Mai mult ai lor că ai noștri nu au loc de impostori sufocând tot ce dorește a crește frumos și sănătos.
O dorință se aude. E liceanul care pleacă la sală și vrea să bea un amestec proteic. Îmi place să-l fac și doar să-l gust pentru că-i alcătuit din patru ingrediente: banană, fulgi de ovăz, unt de arahide și lapte.
Îl bea și pleacă.
Eu rămân cu machetele mele și gândurile amestecate despre toamna ce va urma, întâlnirea cu Răzvan la el acasă dacă asta se va concretiza, cărțile pe care-mi doresc să le parcurg, oamenii pe care-mi doresc să-i întâlnesc, copiii cu care voi face un schimb de energii. Și mai rămân cu mine frământată de toate întrebările pe care nu le pot cuprinde și regretele pe care-n veci nu le voi putea gestiona.