Culoarea sentimentelor ședea de vreme îndelungată într-unul din teancurile de cărți care îmi înconjoară existența. Stătea așa, la fel ca alte surate ale ei, așteptând răbdătoare să-i vină rândul, eu privind la ea în nenumărate rânduri și cântărind-o în mâini apreciindu-i coperta. Pentru că am cumpărat această carte datorită copertei, una pastelată, într-un ton de galben culoarea sufletului meu, cu niște păsărele ce par a fi spălate de o ploaie zdravănă. Am aflat că este o creație semnată Stephanie Huntwork, Art Director, book designer la Penguin Random House, New York City.
Tot în căutările mele am mai aflat că este romanul de debut a lui Kathryn Stockett, că are titlul original The help, căreia i-au trebuit cinci ani pentru a termina-o fiind respinsă de 60 de agenți literari, pe o perioadă de trei ani, înainte ca agentul Susan Ramer să accepte să o reprezinte. A fost publicat de atunci în 35 de țări și trei limbi.
Ce m-a motivat să o scot din teanc și să o aflu? Reacția Ioanei Idiceanu și felul în care a vorbit despre ea. Mulțumesc, Ioana!
Am început-o înainte de a pleca în vacanță la Balcic și așa minunata poveste a făcut cunoștință cu locurile mele speciale, tăpșanul lecturilor mele și malul Mării Negre de la Balcic, fiind una dintre privilegiate.
Intrând în poveste realizezi că nu a trecut atât de mult timp pentru că lucrurile/comportamentele/sentimentele care păreau bătute-n cuie să sufere o modificare atât de drastică. Asta pentru că trei femei obișnuite sunt pe cale să facă un pas extraordinar. E un subiect încărcat de emoție aducător de întrebări, multe unele dintre ele rămânând fără răspuns. Romanul este o ficțiune care se citește ca non-ficțiune; probabil pentru că se bazează în mare parte pe unele dintre experiențele pe care autorul le-a avut în copilărie în Mississippi.
Skeeter, în vârstă de douăzeci și doi de ani, tocmai s-a întors acasă după ce a absolvit Ole Miss. Are o diplomă, dar asta nu o ajută foarte mult, mama ei fiind interesată mai tare de inelul care să arate că se va căsători. Skeeter și-ar găsi în mod normal alinare la iubita ei servitoare, Constantine, femeia care a crescut-o, dar aceasta a dispărut și nimeni nu îi va spune tinerei unde a plecat.
Aibileen este o servitoare de culoare, o femeie înțeleaptă care a ajuns să crească al șaptesprezecelea copil alb. Ceva s-a schimbat în interiorul ei după pierderea propriului fiu, care a murit în timp ce era la muncă. Este devotată fetiței de care are grijă, deși știe că atunci când se vor despărți ambele vor avea inimile frânte.
Minny, cea mai bună prietenă a lui Aibileen, este scundă, grasă și poate cea mai arțăgoasă femeie din Mississippi. Ea poate găti ca nimeni alta, dar nu-și poate stăpâni limba, așa că-și pierde slujbă după slujbă. Minny găsește în sfârșit de lucru la cineva nou în oraș care nu-i cunoaște reputația. Însă și noua ei angajatoare are propriile secrete și un comportament bizar.
Aparent, cât se poate de diferite una de cealaltă, aceste femei se vor reuni totuși pentru un proiect clandestin care le va pune pe toate în pericol.
De ce asta? Pentru că sunt sufocate de regulile care le definesc orașul și vremurile. Și uneori regulile sunt făcute pentru a fi încălcate.
Un roman profund emoționant, plin de freamăt, umor și speranță, Culoarea sentimentelor este o poveste atemporală și universală despre liniile pe care le respectăm și pe cele pe care nu le respectăm.
Culoarea sentimentelor urmărește viața a trei femei care trăiesc în anul 1962 Jackson, Mississippi. Două dintre ele, Aibileene și Minny sunt negre, angajate ca ajutor pentru familiile bogate sau care încearcă să pară bogate, albe.
Eugenia, sau „Skeeter” cum este numită, este o femeie albă care a absolvit recent Universitatea Ole Miss și încearcă să devină scriitoare. Ea este ceea ce probabil cei mai mulți dintre noi suntem, cu bunăvoință ignorantă despre lumea din jurul ei. Crescută pe ceea ce mama ei se referă în mod jenant la „plantație”, a trăit într-un mediu cu toate privilegiile și prejudecățile pe care le-ai aștepta de la o frumusețe din sud. Trăind din nou acasă, Skeeter nu se mai potrivește printre prietenii ei, care sunt cu toții căsătoriți și au copii.
Ești amabil. Ești inteligent. Tu ești important.
Când un redactor din New York respinge una dintre propunerile lui Skeeter, o sfătuiește să scrie despre ce o deranjează.
Domnișoară Phelan,
Nu încape îndoială că vă puteți cizela îndemânarea la scris și cu subiecte atât de anoste și neinteresante precum conducerea în stare de ebrietate sau analfabetismul.
Totuși, speram să alegeți niște subiecte care să aibă realmente un vino-ncoa. Căutați-le în continuare. În cazul în care vă vine vreo idee originală, puteți să-mi scrieți din nou – însă atunci și doar atunci. (pagina 109)
În timp ce joacă bridge cu prietenele ei, devine conștientă de cruciada prietenei ei, domnișoarei Hilly, subiectul fiind cel al toaletelor separate pentru albi și negri, astfel bolile celor negri să nu ajungă la cei albi, moment în care Skeeter își dă seama că și-a găsit subiectul.
Întotdeauna am crezut că nebunia ar fi un sentiment întunecat, amar, dar este udă și delicioasă dacă te rostogolești într-adevăr în ea.
Skeeter este personajul cel mai puțin dezvoltat dintre cele trei, dar ea este mijlocul prin care poate fi spusă această poveste unică înălțătoare. Fără Skeeter, ajunsă la 22 de ani, Culoarea sentimentelor ar fi pur și simplu o altă analiză șocantă asupra inegalității rasiale care exista încă în Sud. Personajul lui Skeeter și ambiția ei de a scrie o carte care contează, scoate personajele maltratate, amuzante și irezistibile ale lui Aibileene și Minny din uniformele lor de servitoare perfect călcate și în fiecare dintre viețile noastre.
Abileene și Minny au devenit femeile pe care le-am iubit contând pentru mine. Mai ales Aibileene, care este descrisă atât de viu, încât vocea ei, manierele ei, momentele ei de libertate luând o formă bine definită în imaginația mea.
