Nu-mi aduc aminte ca în toți anii în care am venit aici să fi avut parte de atât de mulți copii așa cum este acum. Era un hotel în care rar vedeai copii mici, turiștii fiind preponderent adulți mai în vârstă. Anul trecut au fost niște copii din Ucraina într-un soi de tabăra, dar îi vedeam doar la micul dejun și seara pentru că peste zi erau plecați cu activități în afara complexului.
Acum, hotelul fiind plin cu refugiați ucrainieni lucrurile s-au schimbat. Oamenii ăștia aici sunt ca acasă pentru că stau din luna martie, guvernul bulgar plătind pentru șederea lor, asigurându-le cazare și masă. Camerele de hotel s-au transformat în apartamente iar ei își duc traiul așa cum pot. E o atmosferă de cartier de blocuri, așa cum era în copilăria mea, nu de hotel de vacanță.
Sârmele sunt pline de rufe, femeile se comportă într-un mod care nu are nimic de face cu vacanța. Spun femeile pentru că bărbați sunt prea putini însă, câțiva mai tineri și vreo doi mai în vârstă.
Seară se întâlnesc la taclale iar ca totul să fie asemenea felului în care cunosc această atmosferă, în seara asta, când ne întorceam de la masă , am auzit:
– Mama! Mama! urmat de niște cuvinte într-o limbă pe care nu o cunosc.
La balcon a apărut mama care a aruncat fetei care striga de jos ce anume dorea.
La o alta „scară” un grup de copii jucau niște jocuri specifice vârstei lor. Sunt mai multe fetițe, foarte frumoase și minunat îmbrăcate cu fustițe de tul și cu coafuri elaborate care mai de care mai colorate. Joaca lor are un zgomot specific, secvențele de armonie alternând cu certuri pătimașe pentru că totul să se stingă cu următoarea etapă a jocului.
Peste zi e mare zarvă și în hotel, ușile trântindu-se în mai multe tonalități, copiii având grijă să nu le lase deloc să se odihnească. E o alergătura care nu suferă niciodată de oboseală fiind tu mai obosit din spatele ușii camerei tale. Nu ne-au deranjat și m-aș fi jucat cu ei dacă aș fi putut comunica însă bariera lingvistică reprezintă o problemă pe care nu am putut-o rezolva.
La piscină, tot pe înserat, se adună grupuri care stau la mese consumând diferite feluri de mâncare, mai mult gustări și dulciuri. Am înțeles de la cineva care are un marchet aici că o parte dintre ei au resurse financiare nedepinzând doar de ceea ce li se ofera.
Nu sunt eu în măsură să comentez deoarece nu sunt în papucii lor pentru a ști cum e. În toiul nopții am auzit doua femei care plângeau într-un fel care sugera că au primit vești proaste de la cei dragi rămași acasă în plin război. Ce mai poți spune!
Eu am citit astăzi, la malul mării, doua cărți minunate pentru copii: Plajă rezervată! și Ziua cea mare. Am promis că voi face asta și m-am ținut de cuvânt. Am prins o zi splendidă pe care nu o voi uita niciodată cu un soare vindecător, o mare calda și dantelată și albatroși curioși și gălăgioși.
De când am venit doar doua persoane am mai văzut că citeau, în rest nici o curiozitate legată de acest exercițiu. Însă eu voi continua demersul meu convinsă că e bine și sănătos ce fac. Și poate o fi și molipsitor la un moment dat, cine știe?!
