machetedidactice.com

Maria de la Balcic. Alta decât regina

Maria e o fetiță care nu are mai mult de trei ani. E slăbuță și cu pielea albă ca laptele. Are un breton tăiat perfect cât să i se vadă sprâncenele frumos conturate și ochii vorbăreți. Mai vorbăreți ca gura și jucăuși, extrem de jucăuși.

Mama Mariei e ca un fistic, adică arată că unul și spun asta pentru că are o burtă dolofană, e destul de scundă și are un costum de baie vernil dintr-o singură piesă. Vocea e mereu răspicată, nemulțumită, iritată pe alocuri. Mama Mariei are o tunsoare ce seamănă cu a copilei și pielea prea albă pentru a ascunde mustața care se ițeste în toată splendoarea ei dându-i un aer aspru.

Maria mai are o soră, cu ani mai mare ca ea, purtând la fel ca mama un costum de baie dintr-o piesă, dar negru la culoare probabil să se asorteze cu ochelarii care au rama de aceeași culoare. E o adolescentă timidă care nu are încredere deloc în ea, lucru constatat în urma întrebărilor de confirmare adresate mamei mereu. Mama nu prea răspunde că e ocupata cu Maria pe care o cremuiește mereu în ciuda protestelor copilei care la un moment dat abandonează și se lasă manevrată de mamă, neînțelegând ce i se întâmplă.

Sora Mariei pleacă după înghețată și vine extrem de încântată că a reușit să se înțeleagă în „engleza ei de baltă” cu vânzătorul și spune asta de câteva ori bune fără ca mama să comenteze nimic. Nici de bine, nici de rău. Maria nu mai spun, pentru că ea nu vorbește; doar plânge sau scâncește după caz.

Plajă Balcic Marea Neagră

Nu le-am urmărit expres ci doar cu coada ochiului fiind așezate lângă noi, mama și sora vorbind foarte tare.

La un moment dat au plecat iar eu le-am ajuns din urma, nu știu cum, întâlnindu-ne la scările care duc către hotel. Le-am ajuns când mama striga la Maria:

– Așa cum le-ai coborât așa le urci!

însă Maria era înțepenită la marginea lor. Mama a strigat de câteva ori indiferentă de prezența mea, iar când a smucit-o de mână am intervenit.

– Vrei sa urcăm împreună scările? am intrebat-o pe Maria. Uite, ne ținem de mână!

– Nu vrea, a completat mama pentru că Maria e mofturoasă, răsfățată și neascultătoare!

Dar Maria a întins mâna către mine și am început să urcăm cele 136 de scări din fața noastră. La un moment dat, i-am arătat și dat o floricica pe care câteva scări mai sus a oferit-o mamei. Am privit la smochinele ce dau să se coacă la murele care sunt bune de mâncat, am numărat până la trei și am cântat. În timpul urcușului, Maria m-a ținut cât a putut ea de strâns de mână iar mânuța asta ascunsă în palma mea mi-a dat o stare de bine. Din când în când ridica ochișorii la mine și zâmbea.

Mama, mulțumită, încântată și mirată de atitudinea fetiței sale ne-a privit intr-un anume fel. Eu nu am completat nimic, privind și eu. Îmi doresc să fi înțeles că ar rezolva mult mai multe probleme dacă ar alege o tonalitate mai prietenoasă și ar avea mai multă răbdare. Parca citindu-mi gândurile, la un moment dat a spus că nu poate să mai suporte toanele fetiței și că nu mai are răbdare. Am gândit însă nu am rostit, că Maria nu are nici o vină. Ea e o fetiță mică ce nu înțelege multe, dar care are nevoie de răgaz pentru a pricepe.

E greu cu cei mici însă e așa de frumos. Oare e o provocare mai mare pentru un om nepregătit în această direcție că cea a educării unui copil? Și pregătit dacă ești tot poți întâmpină greutăți.

Castelul Reginei Maria

Am lăsat castelul Mariei cu poveștile lui convinsă fiind că trebuie să simtă multitudinea de întâmplări care se petrec în fața sa de care este sau nu vinovat. Poate s-or mai găsi dintre martori care să le scrie pentru împărtășire și de ce nu, nemurire.

Lasă un răspuns

%d