machetedidactice.com

„Neliniștea serii” de Marieke Lucas Rijneveld

Editura Pandora M, în colecția Anansi, a avut în ultima vreme ceea ce se poate numi un tur de forță, foarte multe titluri noi apărând, unele mai interesante ca altele. Luna mai a adus cititorilor interesați de această colecție o ofertă pe Libris ce nu prea putea fi refuzată, la două titluri cumpărate primind unul gratis pentru ca pe site-ul editurii oferta să fie cu o reducere de 40%. Așa am reușit și eu să-mi completez colecția, nu total, având în vedere scumpirile care s-au regăsit și în prețul cărților și să citesc din titlurile propuse de autorii publicați, Marieke Lucas Rijneveld cu Neliniștea serii regăsindu-se printre ele.


Lucruri interesante am aflat despre această persoană pentru că nu știu unde s-o încadrez, ea însăși fiind nelămurită în acest aspect.

Într-un interviu pentru The Guardian, Marieke vorbește despre acest lucru:

De mic copil am simțit că sunt băiat, m-am îmbrăcat ca un băiat și m-am comportat ca un băiat, dar copiii de la acea vârstă sunt încă neutri în ceea ce privește sexul lor. În adolescență, când despărțirea a devenit clară, m-am îmbrăcat ca o fată și am devenit fată, apoi la 20 de ani m-am întors la băiatul care eram la școala primară. Părinților mei le este greu să înțeleagă că nu sunt fata pe care au crescut-o. Nu este în Biblie.


(sursa foto: aici)

Căutând mai multe informații despre acest autor, am descoperit că a debutat cu poeme, Kalfsvlies, fiind recompensat cu Premiul C. Buddingh. A urmat a doua antologie de poeme cu care a câștigat Premiul pentru poezie Gerthardt.

Datele personale au conturat o personalitate într-o continuă căutare, modul de viață regăsindu-se în acest prim roman, unul cu propoziții lungi, cu anumite asocieri ce descriu imagini lesne de vizualizat. Acțiunea se petrece în interiorul unui spațiu foarte bine definit, o fermă plină de emoții nerostite, cu iz de vechi, acolo unde munca este prezentă de la cele mai fragede vârste. Totul este îmbrăcat într-o atmosferă ostilă, extrem de religioasă a unor țărani reformați. Moartea fiului de 12 ani aruncă pe fiecare membru al acestei familii  într-o suferință care se manifestă diferit. Astfel, părinții sunt paralizați de situație, sora Hanna are comportamente bizare la fel ca și fratele Obbe. Iar Jas, povestitoarea, pe mine m-a dus în registre emoționale pe care nu-mi doream a le parcurge în situația în care mă aflu acum.

Chiar de la început avem parte de o descriere extrem de amănunțită a familiei lui Jas:

Aveam 10 ani și nu-mi mai dădeam geaca jos. În dimineața aceea, ca să nu ne bată gerul, mama ne-a uns pe rând cu o alifie dintr-o cutie galbenă din tinichea marca Bogena, care în mod normal nu era folosită decât pentru degerăturile, bătăturile și gâlcii în formă de conopidă de pe mameloanele vacilor de lapte. Capacul cutiei era așa de uleios, că nu-l puteai desfileta decât cu un prosop de bucătărie; mirosea a uger de vacă înăbușit în zeamă de legume, pus uneori într-o oală pe aragaz tăiat în felii groase și presărat cu sare și piper, de care aveam oroare, la fel cum aveam oroare și de alifia puturoasă de pe pielea mea. (pagina 11)

Familia începe să se destrame după moartea lui Matthies, dar pericolul asupra ei plana de mai multă vreme
imaginile fiind folosite în această familie pentru a semăna frica. De exemplu, copiii trebuie să se usuce bine, „ca să nu ruginească, sau mai rău, să se mucegăiască, ca marginile dintre gresia din baie”. Sunt multe îndemnuri din Biblie ori te gândești dacă Jas cu imaginația ei debordantă nu exagerează, fantazând. Pare a fi un copil moale și emotiv într-o familie dură și aspră.
O atenție deosebită este dată igienei personale, dar și sexuale de care au parte copiii familiei. Comentariile legate de pipi și caca, asocierile pe care autorul le face – rahatul cu ciocolata, nu au cum să nu te pună pe gânduri, oprindu-te pentru a înțelege ce și cum vrea să transmită. Ideea e cum poți tu, cititor, procesa așa scene mai ales fiind vorba de copii. Mintea lui Jas, cea în care te cufunzi pe măsură ce înaintezi în poveste este una imaginativă și înfricoșată. Cu cât poate vorbi mai puțin despre sentimentele ei, cu atât acestea sunt trăite mai intens în interiorul ei. Educația biblică a lui Jas face din ea un personaj care vede un sens mai mare în fiecare minut al ei și al celuilalt.
Tatăl care revine la rolul său autoritar, mama care nu mai mănâncă, fratele rămas care manifestă trăsături din ce în ce mai agresive, fata liniștită care își pierde încet, dar sigur, credința în Dumnezeu – excesul de imagini al lui Rijneveld ascunde faptul că personajele ei sunt mai degrabă arhetipale. Numai simbolismul recurent al hainei pe care o păstrează personajul principal nu primește niciodată vreun sens.

Într-un interviu autoarea/autorul spune așa:

„În spatele cărții se află o forță atât de puternică. După ce am plecat de la școală, nu știam ce să fac. Am început să locuiesc într-o cameră într-un oraș nou și am știut doar că trebuie să o scriu. În viața de zi cu zi este greu să fiu la fel de puternic ca mine în spatele laptopului meu. Acum locuiesc în Utrecht și lucrez la o fermă care nu este a părinților mei.”
Există doar două răspunsuri la moartea unui copil: fie apropie o familie, fie o sfâșie. Deci, ce s-a întâmplat în propria lor familie? „Trebuie să mă gândesc la răspunsul la asta…”, spune Rijneveld solemn. „Nu, nu ne-a despărțit, dar toate relațiile s-au schimbat.” Un frate și o soră sunt acum profesori, iar un al doilea frate este la poliție. Niciunul dintre ei nu a citit romanul. „Sper ca părinții mei să îl citească într-o zi și să fie mândri; că vor înțelege că este un roman, nu totul este despre ei. Dar probabil că este prea devreme.”

Nu știu dacă să vă îndrum s-o citiți ori ba. Am trăit sentimente care mi-au creat un disconfort major însă în ciuda acestui fapt am dus-o până la capăt. Poate m-a ajutat și locul unde am citit-o, mai mult în aer liber, la Nada Florilor și pe tăpșanul lecturilor mele de vară? Nu știu, dar trebuie să recunosc faptul că nu aș mai reciti-o!

Lasă un răspuns

%d