Dacă n-ar fi nu s-ar povesti.
Tocmai am văzut la Hristina o analiză a uneia dintre cărți din teancul ăsta și m-a întristat. Turnul celor care au sosit în luna florilor singuratice e mai mare. În el mai trebuiau câteva cocoțate, dar s-au ascuns prin casă și fiind prea anesteziată de mirosul bujorilor nu le-am mai strigat.
O rază de bucurie într-o lună plină de boală și investigații medicale care au subțiat substanțial bugetul și au zdruncinat nervii, nopțile și încrederea că țara asta se mai face bine vreodată.
A mai trecut o primăvară din viața mea. De data asta una pe care am parcurs-o în plină maturitate, cu atât de multe probleme pe care nu le credeam a se aduna în curtea mea și de care sunt obligată să mă ocup. Paleta lor este una vastă cele medicale atârnând extrem de greu în economia vieții mele. Începutul de lună mai m-a prins imobilă, analizele arătând o „defecțiune” care până acum ar necesita o intervenție chirurgicală la coloană. Mai sunt necesare câteva investigații pentru a ști exact dacă așa trebuie intervenit însă situația a stat în așa fel că am rămas și fără mașină – ne-am îmbolnăvit amândouă în același timp – ori fără ea e și mai complicat. Cum era de așteptat, durata șederii ei la recuperare a fost mult peste cea rostită inițial, așa că am stat după ea. Pe lângă problemele de la coloană mai sunt și altele, tot de domeniul medical pe care sunt în curs de a le ameliora pentru că de vindecat nu se prea mai poate.
În privința meșterelilor a fost bine, singur regret fiind lipsa întâlnirii cu copii, deci a atelierelor. Nu știu ce și cum va urma eu putând spera într-o desfășurare a lucrurilor în limita suportabilului.
Aștept să văd cum se vor așeza astrele și pentru mine, atât pot să fac.
Ultima zi din această lună a oferit un apus pe cinste, savurându-l prin toți porii în plimbarea de seară.
