Astăzi mi-a fost dat să trăiesc o experiență aparte, aceea de a petrece o zi alături de niște copii, în alte condiții decât cele legate de școală. O excursie la care am luat parte din perspectivă de supraveghetor nu de părinte ori organizator a schimbat datele problemei. Nu vreau să povestesc despre ea și momentele care au alcătuit-o, acum, odată ajunsă acasă pentru că o voi face în zilele ce urmează, după ce se vor fi așezat toate trăirile, ci doar să notez clipele mele, doar ale mele, în acest context. Iar ele sunt legate de un lăcaș sfânt, acolo unde totul capătă alte valențe, cu precădere în cazul meu.
Primăvara pe aceste tărâmuri nu este nici mai frumoasă nici mai urâtă față de cea pe care o respir aici. Doar că are ceva aparte, acea sfințenie pe care o acordă atmosfera din interiorul acestui lăcaș.
Odată ajunsă aici am avut parte de un ritual pe care nu l-am mai parcurs în întregime iar asta m-a făcut să caut semnificația lui. Este vorba despre baterea toacăi și iată ce am găsit:
Toaca se găsește în majoritatea bisericilor ortodoxe din România. Baterea acesteia semnifică venirea unei perioade de rugăciune. Aceasta anunță trecerea de la timpul cotidian la cel liturgic. Toaca este bătută la diferite ore ale zilei și îi cheamă pe creștini sau pe călugări la slujbă.
Cum arată o toacă?
Toaca este un dispozitiv de percuție și alături de clopote sunt singurele instrumente muzicale acceptate de Biserica Ortodoxă. Aceasta este formată, de obicei, dintr-o scândură de lemn sau o placă groasă de fier încovoiată în care se bate cu unul sau două ciocănașe. Sunetul ei anunță că este timpul pentru rugăciune și slujbă.
Toaca de lemn este de două feluri: fixă și mobilă. Cea portabilă este lungă de 2-3 m, lată de aproximativ 20 de cm și este purtată de călugări sau măicuțe în jurul mănăstirilor, fiind bătută cu un singur ciocănel, anunțând că este timpul pentru slujbă și rugăciune. Toaca fixă este bătută cu două ciocanele, iar cea de fier se aude doar la sărbători mari, cum ar fi Paștele sau Crăciunul.
Cântecul toacei anunță legătura dintre pământesc și divin. Chemarea la slujbă și rugăciune nu face altceva decât să apropie omul de Dumnezeu. (sursa: aici)
După ce acest ritual s-a terminat, am avut curiozitatea de a privi, îndeaproape, natura aflată în acest colț de rai. Pentru că da! e arhisuficient ce-ți oferă aceasta, iar dacă ai ochii pregătiți pentru așa ceva și nu doar ei, ci toate simțurile, te poți considera un fericit al sorții.
Nu ocoliți, mai ales dacă sunteți aproape. Zău că merită!
