machetedidactice.com

Oare vom înțelege vreodată cu adevărat ce importanță au educatorii în viețile noastre?

Dimineață, devreme, am dat peste un mesaj scris de prietena mea, Crisa, cu care rezonez la multe subiecte și asta pentru că are curajul de a scrie cum se petrec lucrurile din diferite domenii cu care are de-a face. Atunci când rostești realitatea, mulți dintre noi au tendința de se strânge în ei, văzându-i cum devin mici și înfricoșați de ceea ce ar putea urma. Mesajul era mai mare însă eu am ales doar paragraful în care se face referire la învățământ.

Erorile grave ale sistemului nostru românesc:
1. În învățământ: cu cca două-trei săptămâni înainte de vacanță, după terminarea tezelor și aflarea mediilor, școală nu se mai face. În sistemul de stat, profesorii bifează că au venit la serviciu, iar copiii că au fost prezenți la școală. Între aceste coordonate…nimic. Vorbiți cu copiii, veți vedea că am dreptate. Cine are interes să îndrepte această eroare? Exact: neica nimeni.

Știți despre ce vorbesc, nu? Iar dacă vrei să schimbi aceste lucruri, să le dai soluția firească, ești nesimțit, băgăreț, „fă tu, dacă vrei!”, trădător, pârâcios, scârbă de om, că arunci oamenii în stradă, „dacă ai ști ce probleme are ăla acasă!”. Așa că taci și mergi mai departe într-o societate unde munca numai muncă nu e. Și unde toate merg cu spatele, ca să fie toată lumea fericită: și cu job, și plătită, dar și fără rezultate.

Așa se petrece și aici și nu de azi de ieri ci din timpuri imemoriale, vorba poetului, unde starea de vegetație s-a extins fiind, probabil, molipsită de explozia vegetală (că pot fi și altfel de explozii precum bine vedem la granița din apropierea noastră) din ultimele zile, cea care se datorează ploilor abundente și căldurii venită de nicăieri ca la un semn.

Prea puțină lume angrenată în sistem mai face ceva și dacă ai curajul să spui ești un om terminat. Tu, dar mai ales copilul din dotare care culege toate „drăgălășeniile” adulților.

Mă uit la ce se petrece în mediul preșcolarilor acolo unde în această perioadă au loc inspecțiile pentru diferitele grade, cele care atestă evoluția în carieră.
Pentru a înțelege, iată câteva detalii despre etapele pe care le parcurge un educator/profesor pentru a dobândi aceste grade.

Titularizare. Examenul de titularizare se dă la finalul facultății sau la terminarea ciclului dintr-un liceu pedagogic, iar pentru obținerea unui post de titular, absolventul trebuie să obțină cel puțin nota 7. Cei care nu iau nota 7, dar au obținut mai mult de 5 la examen, pot candida pentru un post de suplinitor, pentru care sunt plătiți în funcție de numărul de ore la clasă, cu un contract pe perioadă determinată. Profesorii titulari au contracte de muncă pe perioade nedeterminate.

Definitivat. Examenul de definitivat poate fi susținut de profesorii cu cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor I și II. Examenul de definitivat poate fi susținut fără taxă de cel mult trei ori, iar nota minimă pentru promovare este 8. În grila de salarizare, diferența dintre salariul unui profesor titular debutant cu studii superioare și cel al unui profesor debutant cu definitivat este de 46 de lei. Salariul maxim al unui profesor cu grad definitiv (fără grad didactic I sau II), cu o vechime de peste 25 de ani, poate ajunge la 4.554 lei brut (2.664 lei net).

Gradele didactice. Gradul didactic II se poate obține la cel puțin patru ani după promovarea examenului de definitivat și constă în trei probe (o inspecție școlară, un test scris și o probă orală de pedagogie), iar examenul pentru gradul didactic I poate fi susținut la cel puțin patru ani după promovarea celui pentru gradul II. Constă tot în trei probe: un colocviu de admitere, o inspecție școlară specială și o lucrare metodico-științifică. Pentru un profesor cu peste 25 de ani de experiență, diferența de salariu brut între cele două grade este de 689 de lei. (sursa. aici

Toate aceste etape sunt costisitoare din mai multe puncte de vedere evidențiindu-se cel emoțional și pecuniar. Etapele pregătirii lor sunt solicitante, cronofage, fiind nevoie de o atenție sporită la detalii și de multă muncă de cercetare/documentare.

Din toată desfășurarea de forțe nu pricep componenta emoțională care este mai mult decât evidentă. Există o emoție și o teamă atât de mare încât unele dintre cele care acced la aceste grade sunt pur și simplu paralizate de teamă. Cunosc persoane care după ce au susținut inspecțiile au căzut, efectiv, la pat. Și asta fie că era vorba de Cercuri Pedagogice, Gradele II ori I, Definitivat ori Titularizare. E înspăimântătoare emoția pe care o parcurg, acest lucru îngreunând major întregul proces. Cum poți face ceva când organismul tău activează toate pârghiile pentru a se proteja de acest „atac”, mintea fiind ocupată de cu totul altceva?

Învățământul preșcolar a căpătat în ultimii ani abordări pe care multe dintre cele care sunt la final de carieră nu le mai înțeleg. Totul este extrem de complicat, termenii folosiți de neînțeles, activitățile care se cer făcute având desfășurări extrem de alambicate și greu de cuprins într-un tot.
Există doamne educatoare care nu știu/pot manevra calculatoarele, pentru ele acestea reprezentând adevărate nebuloase. Nu doar că nu pricep termenii, dar nu pot întocmi ori trimite electronic materialele cerute. Pandemia și învățământul online le-a făcut k.o. pe multe dintre ele, indiferent de locul unde se aflau fie el în rural ori urban. Cursurile la care au tot fost obligate să meargă, contra cost desigur, au fost de cele mai multe ori doar formale, căutându-se a se obține diplomele care să ateste că le-au făcut doar că realitatea, în cazul multora, arată complet diferit: au diplomele, dar nu și cunoștințele necesare.
Avalanșa de informații care a coborât peste această breaslă este imposibil de cuprins, tehnologia avansând cu așa viteză că tu, om, nu mai ai capacitatea de a alerga cot la cot cu ea. Ori dacă reușești, prețul plătit este foarte mare făcând acest lucru în detrimentul altora.

Un alt lucru care nu cred că a adus ceva bun a fost acela în care marea majoritate a educatoarelor au devenit profesoare. Nu că ar fi fost ceva rău, ci din contra, ar fi adus beneficii majore însă acest lucru s-a petrecut doar pe hârtie, întregul proces fiind unul fals. Diferite unități de învățământ la care această masă majoră de oameni a ajuns nu aveau acreditările necesare, dar mai grav, oamenii potriviți pentru a face această manevră. Totul s-a rezumat la bani. Decât să fi ținut educatoarele în așa stres, suportând așa mari cheltuieli nu mai bine se investea, cu adevărat, în formarea lor profesională? De ce toată lumea trebuie să fie profesor, dispărând educatorii? Cu ce ești mai prejos de cel cu studii superioare dacă tu ești un profesionist adevărat pentru ce te-ai pregătit să fii? Sunt printre doamne și unele care au refuzat această goană după diplome căutând a accesa programe țintite pentru a îmbunătăți anumite aspecte ale acestui proces.

Pe altă parte sunt părinții, cei care pun o presiune de multe ori nejustificată asupra educatorilor. Nu numai că nu le apreciază munca făcută, considerându-le a fi niște bone, dar mai au și tot soiul de manifestări bizare trimițând copiii la grădiniță complet nepregătiți pentru acest loc, așteptând de la educator să facă și munca lor, doar că acesta nu lucrează cu doi-trei copii ci cu zeci, fiecare cu nevoile lui. Da, fiecare părinte așteaptă că al lui copil să fie în atenția educatorului și el este însă nu permanent pentru că nu e posibil. În grădinițele din România, cel puțin cele de stat, educatorul este singur la grupă, una alcătuită din 25-30 de copii, având ca ajutor un îngrijitor, dar și acesta pentru perioade scurte de timp el fiind ocupat și cu alte îndatoriri pe care le are de onorat. Nu există un educator și un asistent, un singur om trebuind a face totul. Și dacă aveți curajul să vă puneți în pielea lui veți vedea cum stă treaba și de partea cealaltă a baricadei. Nu de puține ori am auzit:

Da ce, l-am pus eu să fie educator? După ce că nu face nimic, mai are și vacanțe peste vacanțe!

iar asta nu e corect din nici un punct de vedere.

Educatorul este primul om care introduce copilul în colectivitate, rolul lui fiind determinant în evoluția viitoare.
Educatorul reprezintă un model de bune practici, el este ca o icoană pentru cel mic plecat pentru prima dată de acasă, nefiind cu nimeni cunoscut, într-o mare de străini și un loc complet necunoscut.
Educatorul este cel care repetă iar și iar, cu zâmbetul pe buze și fața luminată pentru fiecare copil în parte noțiuni noi, deschizând orizonturi noi de cunoaștere și porți care duc în lumi de basm.

Pe cel care face acest lucru să-l apreciem și onorăm cum se cuvine, iar pe cel care nu o face, să-l atenționăm civilizat discutând cu el. Doar așa, acționând din ambele părți, putem avea rezultate bune. Reale, nu închipuite!

 

(sursa foto: aici)

Lasă un răspuns

%d