machetedidactice.com

Uite că…

… a trecut și ziua aceasta. Și nu a fost una deloc rea.
După vântoasa de ieri, cerul s-a mai limpezit, vântul a mai slăbit în intensitate, gradele s-au mai adunat. Ieri a fost foarte frig și zilele acestea în care temperatura alternează atât de mult nu sunt benefice organismului nostru. Cel puțin în ceea ce mă privește, trebuie să fiu foarte atentă poate și pentru că nu mai sunt la prima tinerețe. De ieri m-am ales cu niște buze duble, asta pentru că atât m-am lins și vântul a stat la pândă profitând de acest aspect.

În ciuda acestui fapt tot mi-am făcut traseul și am reușit să adun kilometri buni care mi-au încântat sufletul, dar și mintea pentru că mi-am respectat angajamentul, unul făcut față de mine fără nimeni altcineva.

Astăzi, lucrurile au stat diferit. Un soare de-mi venea să-l bag în traistă mi-a încălzit sufletul, mintea, gândurile, pielea. Dezordinea din pădurice era evidentă, puii căzuți fiind destul de mulți, dar natura are propriile mecanisme de selecție așa că cine sunt eu să intervin?!

Eu doar privesc și iau aminte. Și vă invit să nu ocoliți Lumea fără noi.

 

Lasă un răspuns

%d