Timpul a trecut peste mine și la anumite borne am oprit pentru a face loc în existența mea unor oameni speciali. Oameni care au adus cu ei întâmplări de care acum, peste ani, îmi aduc aminte cu plăcere. Și nu-i așa că sunt fericită rostind asta?
Am lucrat în vânzări multă vreme, ajungând până la cele mai de top poziții, iar asta a adus multe oportunități și chipuri noi, multe chipuri noi. De la cele mai multe dintre ele am pus la păstrare în sertarul sufletului meu, remarci, gesturi, secvențe pe care acum le pot savura în tihnă și cu un licăr jucăuș în privire.
Nu au fost doar chipuri și replici drăguțe însă am învățat (mai bine spus mi-am impus) ca cele care au contat pentru mine să le pun la păstrare pentru clipe în care sunt cu moralul la pământ ori când nimic nu se mai leagă.
Întotdeauna mi-a plăcut să țin legătura cu oamenii care au însemnat ceva pentru mine chiar dacă colaborările noastre s-au încheiat și nu ne-am mai văzut cu aceeași frecvență. Știu datele lor de naștere și atunci când este momentul, pun mâna pe telefon și sun pentru a le auzi glasurile. Mai fac asta și fără motiv, pur și simplu dacă-mi apar în fața ochilor secvențe care-mi aduc aminte de ei.
Ce secvențe?
O floare.
Un copac înflorit.
Un curcubeu.
O aromă anume.
Un fâlfâit de aripi.
Un zumzăit.
O adiere de vânt.
De ce am scris așa acum? Pentru că așa am simțit, dar mai ales pentru că am zărit asta.
Doar și pentru asta nu merit eu să mă bucur?
