Zilele trecute am citit un articol scris de Prințesa urbană acum câtva timp. Nu l-am văzut atunci, la apariție, dar chiar și acum, când l-am citit, am retrăit experiența mea legată de această întâmplare.
Eram mamă tânără, la primul copil și habar nu aveam ce însemna acest lucru. Se întâmpla în secolul trecut, e drept că pe finalul lui, pentru că primul meu copil este născut în anul 1995.
Răzvan nu avea doi ani împliniți iar eu eram mereu lângă el însă nu la modul ăla în care să nu-l lași să facă nimic. Făceam curățenie prin casă, erau eu cu el și cu sora mea. La un moment dat, a dorit să iasă pe balcon, afară fiind senin și auzindu-se tot soiul de zgomote. I-am spus să nu iasă pentru că geamul era deschis asta reprezentând un pericol pentru el. Nu am strigat la el, am vorbit mai răspicat iar el s-a pornit pe plâns. Când m-am uitat mai bine la el era vânăt în jurul ochilor și a gurii. Plângea într-un fel în care nu mai dădea aerul afară și se auzea ca un horcăit.
Am apucat să-l iau în brațe, moment în care pur și simplu s-a înmuiat, ca un leșin. În disperare de cauză am început să țip la soră-mea spunându-i să sune la doctoriță. Mi-a cerut numărul ei de telefon iar eu i-am dat numărul meu la buletin. Pentru că el devenise inert, l-am prins de picioare și l-am întors cu capul în jos. Și-a revenit și a început să inspire, totul transformându-se într-un tânguit.
Cu el în brațe l-am îmbrățișat și stat minute bune, până am reușit și eu să raționez.
Pot spune că am fost terifiată, paralizată după ce el a început să respire normal minute bune.
Am sunat la doctoriță și așa am aflat de acest sindrom, însă nu-mi aduc aminte să-l fi numit așa. Însă mi-aduc aminte ca acum că mi-a spus că se va repeta până pe la șase ani și să am grijă, mare grijă. Mi-a mai spus că-l pot pișca pentru ca el să elibereze aerul care nu mai ieșea din plămânii lui, însă cel mai bine să nu-l scap la plâns.
N-a reușit total însă nici nu a mai ajuns la stadiu de leșin, albăstrindu-se în jurul ochilor și a gurii după care apărea o paloare și o oboseală greu de descris, pentru că am fost extrem de atentă la asta. Nici la grădiniță nu l-am dat pentru că nu putea fi lângă el. Anii au trecut și el s-a dezvoltat armonios.
Cu Luca nu am trecut prin acest fel de manifestări însă am experimentat altele.
Dar ce este spasmul hohotului de plâns?
Ce se întâmplă practic în timpul spasmul hohotului de plâns?
Copilul începe să plângă, până la un punct în care rămâne fără aer și nu se mai aude niciun sunet, în timp ce gura rămâne deschisă, exact ca atunci când plânge. De multe ori exista din acest punct o revenire, copilul inspira și episodul se termină, dar în multe alte situații apneea (oprirea respirației) continuă cu cianoza (culoarea mov-violet a buzelor și feței), copilul devine moale sau dimpotrivă se încordează, pot apărea mișcări similare celor din epilepsie (se „smucește” corpul) și leșină pentru 1-2 minute.
Revenirea este spontană, iar copilul poate fi, exact ca într-o criză de epilepsie, somnoros sau confuz post eveniment, ceea ce duce la confuzii și la dificultatea stabilirii diagnosticului corect. De cele mai multe ori însă, din fericire, copilul este alert și fără alte semne neurologice la 1-2 minute după eveniment. Niciodată spasmul hohotului de plâns nu apare în somn. Daca un eveniment cu pierderea stării de conștiență apare astfel, este întotdeauna o urgență medicală, iar copilul trebuie evaluat imediat de către medic.
Evenimentul este înspăimântător pentru părinți, dar este în totalitate benign, fără să lase urmări pe termen lung, odată diagnosticat corect. Diagnosticul se stabilește clinic, de cele mai multe ori nefiind necesare teste suplimentare pentru diagnosticul de certitudine. Restul informațiilor le găsiți aici.
E bine să fiți informați pentru a ști ce anume să faceți dacă sunteți puși în fața unei astfel de provocări. Părinți și educatori deopotrivă.
