Toate datele duc spre o deznădejde fără sfârșit.
Știu, mi-ar putea fi și mai rău când văd cu ochii mei ce se petrece aici, în curtea mea cum s-ar spune, dar asta simt. S-au adunat parcă prea multe pe care nu știu cum să le gestionez.
Specialiștii sfătuiesc să nu te rupi de rutină, să faci ceea ce făceai și înainte și mă țin cu dinții de asta, doar că lipsesc niște elemente.
Am câteva proiecte în derulare, mai e și liceanul cu olimpiadele lui care-l țin în priză și tot ce este legat de ele și de cei care ar trebui să fie implicați în acest demers. După câte se poate observa în mai multe locuri din țară, olimpiadele țin într-un procent mai mare de copii, îndrumătorii lipsind cu desăvârșire. E clar că sunt oameni pasionați, dedicați, interesați care pun suflet, timp, resurse pentru a dovedi copiilor că doar așa se poate face performanță, muncind constant nu sporadic, dar sunt și profesori care nu ar trebui să se afle la catedră și nu neapărat legat de atitudinea față de olimpiade ci pentru că nu au ce căuta acolo, prin conduita personală demotivând copiii.
– Pe mine nu mă interesează.
– Dacă vreți părerea mea, nu merită să mergeți la olimpiadă.
așa s-a auzit din gura unui profesor după ce unii dintre copiii participanți la faza locală s-au calificat la cea județeană.
Cred că orice comentariu este de prisos, această situație venind să completeze, dacă mai era nevoie, aspectul și starea din educația elevilor noștri.
Dacă pentru orice manevră trebuie recompense, atunci profesorii au dreptate, neimplicându-se, însă despre asta este vorba în acest proces îndelungat și atât de important, vital de-a dreptul?
Și dacă ai îndrăzneala să spui ceva, civilizat, cu tonalitate adecvată iritarea atinge cote extrem de înalte. Cum să-ți permiți tu, părinte, să judeci un dascăl când treaba ta ar fi alta? Pandemia asta a deschis ușa „cancelariei” părinții putând observa acolo stări care au adâncit și mai tare falia dintre părți. Însă cei care pierd cel mai mult sunt copiii, ei fiind victime colaterale.
Părinții și dascălii ar trebui să se așeze la masa discuțiilor doar așa găsind variante care să aibă ca final buna desfășurare a acestui proces.
Iar eu cred că se poate, încă se mai poate!
În rest, viața merge mai departe. La cum arăta astăzi mall-ul de la Suceava nu mai e nici un dubiu.
