Dacă aș reuși să mă rup de contextul actual acela în care război nu este doar între copertele cărților ci lângă mine, ar trebui să trăiesc pe deplin zile de poveste. Cadrul este de așa natură că nu poți să te afli decât acolo. E o curățenie absolută și o stare care, precum miliardele de fulgi de zăpadă, ar trebui să se aștearnă pentru a proteja.
Corpul, de schijele obuzelor și bucățile clădirilor bombardate de oameni care nu pot reacționa la ordinele unui scelerat.
Sufletul, de traume adânci greu de vindecat și uitat.
În povestea din interiorul casei mele care, Slavă Domnului! este încă întreagă, culorile stau la sfat care să fie prima care să ia cuvântul. Sclipirile din ochii lor încălzesc atmosfera și mă duc pe tărâmuri pe care le îndrăgesc infinit mai mult decât acolo unde albul, această non culoare stăpână curățeniei face legea.
Ador dezordinea colorată! Mă simt infinit mai bine în ea.
