machetedidactice.com

Asta nu-i normalitatea mea

Dimineață.
Ninge. Se pot citi -2 grade.
Frig.
Umezeală.
Gri.
Rutina de dimineață. Aceeași de ani de zile iar asta reprezintă pilonul de echilibru pentru că am văzut, simțit, înțeles că se poate, foarte ușor, să se transforme totul cât ai clipi.
Odată pachetul pus în rucsac, drumul spre școală.
Elevi zgribuliți.
Capete plecate.
Plasa de gânduri care plutește deasupra tuturor aproape se poate vedea pentru că de simțit se simte al naibii de tare.
Las liceanul la școală.
Mă uit în jur cu îngrijorare. O îngrijorare de care mi-aș dori să mă scutur, dar nu sunt capabilă.

Nu văd nici o floare în mâinile nimănui.

Nu mă refer la buchete sofisticate ci la flori simple: o zambilă, un ghiocel, o frezie. Nimic.
Nici unul.
Nici una.
Ori asta nu-i normalitatea mea.
N-am oferit niciodată nimănui flori cu intenția de a-l mitui.
Le-am oferit cu stimă și considerație, cu bucurie și respect.
Nu pot înlocui floarea cu topuri de hârtie, rechizite, cerneală pentru imprimantă ori mai știu eu ce.
Floarea este floare și reprezintă ceva din partea celui care o oferă. Pentru restul este altă discuție.

Sărbătoritelor de astăzi, La mulți ani!

În fața casei au ieșit ghioceii pe care i-am adus de la Izvoarele de Prahova. Au răzbit și rezistat pentru a ne aduce aminte de oameni dragi și de învățuri care astăzi se doresc dezvățate.

Lasă un răspuns

%d