machetedidactice.com

„Vreau o îmbrățișare!” de Sophie Schoenwald și Nadine Reitz

Nesperat, iată că a existat și doua zi în săptămână când m-am putut întâlni și lucra cu niște copii, de data aceasta la o grădiniță din mediul rural. Una nouă, foarte frumoasă, spațioasă și luminoasă care așteaptă ca efectivele de copii să fie complete pentru că mulți sunt afectați de virozele de sezon. Că o fi ori n-o fi omicrom, nu am de unde ști.

Am ales să aduc în fața lor povestea unui pinguin pe care o consider extrem de ofertantă, prin paleta de subiecte pe care le încorporează tu doar trebuind a le îmbrăca în haine/abordări potrivite și a le încorpora în procesul de învățare într-o logică coerentă. una care face parte din aceeași serie cu Ajută-mă să zbor! despre care am scris aici. Pentru că am văzut ce reacție au avut copiii, am gândit că e benefic să continui cu acest gen de povești și atmosfera de afară ajutându-mă în această direcție. Aici e o vreme de iarnă cu zăpadă, frig, multă umezeală și gri.

Mai întâi le-am prezentat ce anume doresc să fac alături de ei și ce presupune acest lucru. Pe lângă poveste și tot ce înseamnă ea, am pregătit o activitate matematică, un craft și un experiment dulce, unul în premieră în ceea ce-i privește.

Odată ajunși la carte am avut ce vorbi. Începând cu prezentarea ei, interpretarea copertei (aici intrând și noțiunile pe care, de obicei, doamnele le fac la întâlnirea de dimineață), citirea poveștii efectiv și analizarea imaginilor din carte toate au alcătuit un tot unitar timp în care copiii nu au avut timp să se plictisească. Fiecare imagine a fost citită, s-au despărțit cuvintele acolo unde s-a cerut, s-au analizat cuvintele noi și ce anume înseamnă ele, s-au identificat sunetele de început și final de cuvânt. Pentru că am lucrat cu copiii de vârste diferite și întrebările au fost unele pe măsura lor, diferind gradul de dificultate.
Am constatat că sunt copii cu probleme de exprimare, unele care necesită intervenția unui logoped, copii care nu verbalizează, ori o fac cu mare dificultate.
Copii dezghețați, curioși și dornici de a răspunde la toate întrebările.
Copii cărora acasă nu li se acordă timp, ei manifestându-se pe măsură atunci când cineva îi ascultă.
Și oricum, copiii din mediul rural sunt diferiți față de cei din mediul urban, preocupările lor fiind diferite mulți dintre ei trebuind a avea grijă de animalele din gospodărie ori a face munci specifice acestui mediu. Asta se vede foarte bine în dialogul cu ei Nu cred că trebuie să mai amintesc de faptul că mulți copii din mediul rural stau acasă doar cu bunicii ori rudele apropiate, pentru că familiile lor sunt plecate la muncă în străinătate iar asta se observă cu ochiul liber. Lipsa de afecțiune maternă/paternă lasă urme adânci, ei trebuind a gestiona situația toată viața lor ceea ce în cazul unora nu va fi deloc ușor.
Revenind la povestea de astăzi, primul lucru pe care l-am făcut a fost acela de a prezenta coperta și de a o analiza împreună. Afli lucruri importante în economia relației cu ei și poți alege o abordare care să le fie de un real folos.

La această poveste am avut un element individual, în prezența unui ou de polistiren, iar faptul că fiecare copil a avut unul m-a ajutat mult în înțelegerea poveștii. Anumite mișcări ce trebuiau fi făcute de către copii au dat o altă valoare poveștii în sine, ele având capacitatea de a oferi o perspectivă nouă.

După ce povestea ne-a dezvăluit toate ascunzișurile, am trecut la un joc matematic în care am adunat și scăzut niște pești până s-au epuizat toți copiii. E foarte important ca munca să fie și individuală, acest lucru ajutând fiecare copil în parte ceea ce pentru unii este extrem de important. Fișa este de pe twinkl, ajutorul meu de nădejde atunci când sunt în pană de timp.

 

Pentru a complica jocul am folosit pești de mai multe culori, acest fapt s-a dovedit salvator pentru că l-am folosit în mod diferit pentru a socoti cu cei mici.

Experimentul dulce care a urmat a reprezentat o mare surpriză pentru copii.  Încep prin a descrie recipientul și ingredientele folosite. Se specifică în ce stare sunt după care se trece la foc. S-a auzit o întrebare:

– Nici să aprind candela nu este voie?
– Nu, nu ai voie! Faci acest lucru dacă este un adult cu tine (mamă, tată, bunică).

Aici, de fiecare dată, zăbovesc mai mult explicând ce se petrece dacă te joci cu chibriturile și ce periculos este să nu fii atent atunci când ai lângă tine lichide care fierb. Copiii vin cu tot soiul de exemple din viața reală, atunci când au fost martori la întâmplări în care cei dragi au avut de suferit de pe urma focului. Ochii lor, fețele sunt atât de mirate, e o plăcere să le poți ostoi setea de cunoaștere. Acești copii sunt mai practici și făcând diferite treburi în gospodărie văd diferit lucrurile.

Cât timp ciocolata s-a transformat din stare solidă în stare lichidă, copilașii au lucrat pinguinul. Au avut de completat, cu vată de diferite culori pinguinul ce era printat pe carton, de colorat ciocul și picioarele, de lipit ochișorii mobili. Fiecare a lucrat cum a crezut de cuviință, aici referindu-mă la culorile alese și modul cum au fost dispuse.

   

Totul s-a terminat cu un zâmbet, pe buzele dulci, cum altfel?
Mulțumesc de tipul petrecut împreună!

Lasă un răspuns

2 gânduri despre “„Vreau o îmbrățișare!” de Sophie Schoenwald și Nadine Reitz”

%d