În 2017 distribuiam pe Facebook acest videoclip neștiind ce anume avea să urmeze.
După numai câțiva ani a venit peste omenire pandemia și ne-a închis în propriile noastre vieți, unii dintre noi găsind în interior o dezordine de nedescris.
Viața m-a răsturnat în fel și chip, uneori trezindu-mă că fac adevărate Tsukahara asta neaducându-mi nici o medalie la Olimpiadă așa cum s-ar putea crede.
A fost o perioadă în viața mea când ne adunam la masă așa mulți oameni, prieteni dragi cu care aveam ce vorbi și de care nu mă mai săturam. Și nu m-aș fi săturat nici acum dacă lucrurile ar fi depins în exclusivitate de mine.
Răni care nu s-au vindecat complet și care la prima zgândăreală înfloresc îmi umbresc anumite clipe ale zilei, dar încerc să merg mai departe pentru că altă soluție nu am dibuit încă.
Însă nimic nu mă împiedică să-ți țin respirația, din când în când, pentru a nu destrăma visul cu chipurile dragi, exact așa cum sunt zugrăvite în videoclipul de mai sus.
