Dimineață devreme.
Luni.
O vecină m-a rugat să o duc la un laborator de analize pentru o programare. E suferindă și nu poate merge pe jos.
La ora stabilită, 7 dimineața, plecăm la clinica cu pricina.
Odată ajunse acolo am văzut că mai era o doamnă înainte după care vine rândul vecinei mele.
Cea de la recepție introduce datele în calculator.
La un moment dat o aud:
– Nu doriți și o analiză la ficățel?
– Poftim? se aude de partea cealaltă a paravanului? N-am înțeles ce ați spus.
– Vă întrebam dacă nu doriți și o analiză la ficățel, pe lângă TGP să faceți și TGO că doamna doctor nu l-a mai trecut, n-a mai avut unde pentru că s-a încadrat în cele 15. Deci, vă trec?
– Da, treceți-l!
– Trebuie să mai dați 9.9 leuți.
Am privit-o pe cucoana de după paravanul de plexiglas și greu m-am abținut să nu spun ceva.
(sursa foto: aici)
Însă mi-am reamintit o scenă asemănătoare, petrecută de data asta la cabinetul stomatologic, acolo unde când așteptam să-mi vină rândul a intrat un tânăr, de la țară, care dorea niște informații. Dialogul dintre el și asistentă a fost unul bizar, prin comicul situației.
– Bună ziua! Vreau să-mi rezolv și eu câteva probleme.
– Bună ziua! Ce anume doriți?
– Am niște măsele care mă dor și…
– O plombiță pentru o măseluță costă 180 lei iar dacă se lucrează pe cănăluț costă 485 lei.
– Și un dinte?
– Prețurile sunt la fel iar dacă doriți o coroniță mai trebuie să plătiți 500 lei.
– Pot rămâne acum?
– Vreți măseluțele și dințișorii acum? Câte plombițe doriți să rezolve domnul doctor?
În acest moment, tânărul, prezumtiv pacient, scoate 500 de lei din buzunar și-i întinde asistentei. Ea se uită la bani, apoi la el după care întreabă:
– Pentru ce sunt bănuții ăștia?
– Pentru lucrări?
– Care lucrări? Să vină domnul doctor să vedem dacă se apucă de dințișor ori de măseluță.
– Păi nu ajung pentru tot?
– Domnule! 485 lei pentru o măseluță nu pentru toată gurița.
– Dar sunt asigurat și scoate cardul.
– Degeaba sunteți, aici nu este valabil acest card.
Tânărul, fost pacient, se uită la card apoi la asistentă, dă a lehamite din mână și pleacă dând mărunt din buze.
După ce a ieșit, asistenta a comentat, de data asta nefolosind nici un diminutiv.
– Uite și la țărănoiul ăsta! Credea că cu 500 de lei își face tot. Amețitul!
Voi cum gestionați diminutivele folosite în exces?
Ați observat această practică în cabinetele medicale?
Nu vă seacă la căpuț? 🙂