Uite așa mi-am dat seama și mai bine că a mai trecut un an. Unul în care ne-am luptat cu molima asta și dacă încă nu urlăm la lună înseamnă că ne țin nervii. Nu vreau să vorbesc acum despre pandemie, pentru că nu despre asta este acum, ci despre momentul în care am avut de meșterit un calendar de advent, lucru atât de îndrăgit de mine.
Destinatarele sunt două fetițe de 5 și 7 ani, care știu cum lucrez eu pentru că m-am mai întâlnit cu ele atunci când au venit să stea cu fratele lor, el participând la atelierele pe care le-am ținut alături de copii, un grup de copii. Pandemia asta, că iar ajung la ea, mi-a limitat drastic accesul, de când cu valul patru care a băgat spaima în toată lumea, mai abitir ca în celelalte valuri. Și așa, interacțiunea mea cu copiii a fost întreruptă brusc, putând număra până acum un anotimp întreg de absență și ultima lună din vară. Poate se vor mai corecta lucrurile, cel puțin așa tot sper prin ungherele ființei mele, cu toate că Omicrom, așa cum se numește noua mutație a coronavirusului spune lumea, (care, nu mă întrebați) că e mai afurisită ca predecesoarele. Ce va fi n-am de unde ști nefiind Mafalda.
Pentru că nu-mi place să fac an de an același model, partea cu hotărâtul aspectului mă frământă cel mai mult. Procesul de alegere a formei, texturii, materialelor mă seacă de puteri, asta și pentru că-s cam pretențioasă cu mine însămi, necerându-mi cineva un model ori altul, pentru mine asta fiind cel mai complicat.
În final am optat să fac un brad din polistiren, înalt de 1 metru.
Pe brad am atașat cartolinele ca ornamente, pe spatele lor fiind întrebările aferente fiecărei zile până la Crăciun.
Cartolinele le-am luat de la twinkl, dar am mai făcut niște modificări după cum am gândit eu activitățile.
Întrebările au fost adaptate pentru nivelul lor de vârstă, la fiecare întrebare pregătind și materialele cu care să lucreze.
Luna decembrie poate să înceapă și voi face tot ce pot să fie la fel de frumoasă măcar, dacă nu mai mult ca cele pe care le-am traversat până acum.