machetedidactice.com

Simțurile se cer din nou analizate. Primul pe listă este văzul

Săptămâna pe care tocmai am încheiat-o am avut plăcerea de a o petrece alături de o grupă de preșcolari de cinci – șase ani, deci în ultima grupă de grădiniță. Tema a fost una extrem de ofertantă, aceea a simțurilor, eu având deja un istoric în ceea ce privește acest subiect. După ce m-am consultat cu doamna educatoare, am stabilit să facem câte un simț în fiecare zi, alternând activitățile, așa parcurgând toate domeniile de la știință la limbă și comunicare, matematică și restul. Cinci zile îți permit să te joci în fel și chip așa atrăgând copiii și antrenându-i pentru a elimina plictiseala, cea care le tot dă târcoale copiilor din ziua de astăzi atunci când nu sunt în fața telefoanelor, tabletelor și calculatoarelor. E bine să-i mai lași să se plictisească atunci când sunt acasă, dar la grădiniță, unde mai are nici mai mult nici mai puțin de 27 de colegi e mai greu, cu toate că se mai aude din când în când câte un părinte care spune că al lui copil se plictisește la grădi. Însă cum nu poți mulțumi pe toată lumea, mergi mai departe cu sufletul și mintea împăcată că ai făcut tot ce ți-a stat în putință pentru a aduce în fața lor materiale diverse, de calitate, bucurie, entuziasm.

Am pregătit materialele cu multă atenție și am avut grijă ca fiecare copil să aibă tot ce-i trebuie, știut fiind faptul că e suficient unul să nu primească ceva și haosul e gata. E foarte solicitant să lucrezi cu 28 de copii de unul singur, dar eu am fost privilegiată pentru că am făcut echipă cu Irina cu care am un istoric super fain, îndelungat.

În prima zi din săptămână am vorbit despre văz, iar Ochilă a fost mascota noastră.

Ochii noștri filmează precum o cameră de luat vederi lumea care ne înconjoară. Pentru că Ochilă s-a prezentat la întâlnirea cu ei, aceștia au auzit și informații interesante. S-au uitat unii în ochii altora și au descoperit că ochii lor au culori diferite, așa putându-le rosti și recapitula: albaștri, negri, verzi ori căprui ochii sunt foarte sensibili la culori, forme reliefuri și distanțe. Ei se pot mișca rapid, amândoi deodată și în toate direcțiile, datorită mușchilor. Un exercițiu apreciat de copiii a fost acela al mișcării ochilor fără să ne mișcăm capul. Doar bufnița poate să-și miște capul roată-nprejur iar cameleon poate să-și miște ochii într-un fel aparte.

Am privit, cu ajutorul unei lupe, în interiorul unui ochi și am descoperit ce multe firișoare de sânge sunt. De asemenea, am vorbit despre lacrimi, că tot sunt ele prezente destul de des în rândul copiilor și chiar dacă sunt de bucurie ori tristețe ele tot sărate rămân. I-am întrebat dacă și-au gustat vreodată lacrimile și răspunsul a fost negativ, la unison. Poate la prima reapariție a lor nu vor uita să le guste.

Ochilă le-a mai spus copiilor despre forma lui specificând că el este un glob ocular așezat la cap într-o orbită. Imaginile care sunt recepționate de retină sunt transmise la creier, organul central care preia și analizează toate semnalele primite de la acest organ de simț.

Puteam să nu amintim de doctorul care ne ajută la sănătatea ochilor și la care mergem dacă avem o problemă? Evident că nu! Numele lui este oftalmolog și pentru că în grupă este o fetiță care poartă ochelari am rugat-o să ne povestească cum a fost vizita ei la cabinetul oftalmologic. Dacă tot am aflat acest cuvinte noi și lungi, le-am despărțit în silabe și am identificat cu ce literă încep ele și cu ce se termină. La acest capitol copiii sunt foarte pricepuți, bătând din palme și identificând exact numărul de silabe.

Povestea de astăzi a fost una despre Cristopher Robin și animalele lui de pluș pe care le duce la controlul medical animalic, pardon! anual. Și așa Winnie, Aiurel, Purceluș, Tigrilă au ajuns la Buha, înțeleapta pădurii, pentru a li se face acest control, dar și vaccinul pentru bubițe și umflături/ pojar și varicelă. Despre cartea aceasta minunată puteți afla mai multe citind articolul pe care l-am scris acum câțiva ani.

„Descoperă un urs nu de pluș ci din cuvinte”, vorba celor de la editura elefant

Cei mici au fost fascinați de poveste și am zăbovit puțin asupra ei pentru a vedea ce anume au înțeles, dacă au reținut personajele, unde se petrece acțiunea și altele despre care se face vorbire atunci când avem de povestit ceva.

Este o secvență care merge mai greu, cea cu povestitul, pentru că mecanisme nevăzute îi împiedică să rostească atunci când sunt întrebați. Unii dintre ei având un vocabular mai bogat, pot alcătui propoziții întregi, cu înțeles, dar alții nu pot răspunde, ori rostesc cuvinte disparate prezente sau nu în narațiune. Televizorul ne-a ajutat și l-am folosit, el reprezentând o relaxare pentru unii deoarece se „ascund” în spatele lui. Am respectat dorința fiecăruia de a da curs ori ba provocării și i-am ascultat pe doritorii de a deveni povestitori.

Pentru că tot făcusem cunoștință cu Aiurel, Eeyor cum se numește el netradus, am invitat copiii la un concurs care se numește „Fixează coada măgărușului”. Urmăriți clipul de mai jos și veți fi edificați cu ceea ce au avut copiii de făcut, fiind un prilej minunat de a-i cunoaște pe protagoniștii poveștii.

Pentru asta, am confecționat o machetă reprezentându-l pe Eeyor și alături am meșterit coada. Provocarea a constat în punerea ei la loc, copilul având ochii acoperiți. A fost atât de frumos, veselie și freamăt! S-au auzit tot soiul de încurajări ori chiar remarci menite să încurce. A durat ceva pentru că 28 de copii nu-s puțini!

Am uitat să spun că înainte de a începe acest joc am mai încercat unul, tot legați la ochi, atunci trebuind a identifica propriul coleg. Iar aici au fost surprinși că nu s-au recunoscut unii pe alții doar după pipăit.

Finalul a aparținut unei fișe în care cei mici au avut de completat niște chipuri cu ochii potriviți.

Prima zi a fost una de poveste, așa cum îi stă bine unei întâlniri cu atât de mulți copii. Mâine este rândul gustului, așa că gura și limba va fi la loc de cinste.

Ochii, asemeni unor santinele, ocupă poziția cea mai înaltă a corpului.

Cicero

Lasă un răspuns

%d