De câteva zile bune pleacă de lângă mine oameni cunoscuți, apropiați, dragi cu care în anumite momente ale existenței mele am interacționat clădind prietenii durabile.
Și când spun prietenii durabile mă refer la o comunicare ce nu presupune sufocare ori întâlniri dese, dar atunci când ele se petreceau, dialogul continua firesc, nefracturat.
Întotdeauna am apreciat genul acesta de relaționări, atunci când în ciuda faptului că nu te-ai văzut cu persoana respectivă vreme destul de îndelungată, când te-ai reîntâlnit cu ea acest lucru nu s-a simțit.
Ne mor rudele, prietenii, cunoscuții nu doar din pricina covidului ci a faptului că spitalele sunt sufocate. Unii dintre cei aflați acolo sunt bolnavi care au nevoie și de altă medicamentație pe care spitalul, în sufocarea și neputința lui, nu o poate oferi. Oameni cărora nu le aduce nimeni medicația curentă, oameni la care cineva ajunge prea târziu pentru a le da un pahar cu apă ori ceva de mâncare.
E o vină colectivă pentru că nu am înțeles, atunci când a trebuit și nici măcar acum, în ceasul al doisprezecelea că este necesar să adoptăm o conduită responsabilă, care să nu mai contribuie la sporirea numărului de cazuri.
Cei care sunteți sceptici în privința vaccinului, purtați masca corespunzător, feriți-vă de aglomerații. Însă voi procedați complet diferit: pe lângă faptul că nu acceptați vaccinul, mai aduceți și argumente menite să inducă în eroare, sunteți agresivi verbal și nu numai.
Nu știu câți morți ar trebui să fie zilnic pentru a pricepe că ceva nu este în regulă și că acest virus, încă necunoscut și cu multe secrete, este extrem de contagios și parșiv.
Poate e momentul să procedăm cu maturitate, responsabil, pentru a nu ajunge să ne îngropăm bunicii, părinții ori copiii. Asta dacă nu ne îngroapă alții pe noi!
