Nu există zi lăsată de la Dumnezeu să nu te confrunți cu tot felul de chestii strâmbe, atitudini agresive, cuvinte injurioase. Multă tensiune planează asupra noastră, iar perioada asta de pandemia a acutizat comportamentul unora dintre noi.
Privind în urmă, regretul de a nu lua deciziile care ar fi trebuit la momentul oportun m-au făcut să înțeleg anumite lucruri.
În urmă cu aproape 8 ani intram într-o redacție a unei reviste de literatură iar asta m-a motivat grozav. Am descoperit anumite lacune în limbajul meu și am depus efort să remediez acest lucru. Am citit mai mult ca înainte, am ales cărțile cu mai multă atenție, am căutat informațiile ce erau necunoscute, am încercat să-mi ostoiesc anumite doruri. Am încercat să fiu, în primul rând, un exemplu pentru copiii mei.
Faptul că hobby-ul meu a ieșit în lume m-a motivat și mai mult în a mă prezenta în fața copiilor pregătită, atelierele pe care le-am organizat alături de ei dezvăluind o foame de informații și de partea cealaltă și o curiozitate greu de săturat.
Cum poți să rămâi impasibil la aceste dezvăluiri, la atâtea întrebări venite din partea copiilor?
Îmi place ceea ce fac și încerc să mă mențin pe o linie de plutire în contextul în care informația circulă atât de repede iar progresul se poate vedea cu ochiul liber chiar palpa. Dar pentru asta trebuie să depui efort, să cauți neîncetat, să treci peste disconfortul pe care ți-l dă învățarea unor lucruri și noțiuni noi.
Pandemia a adus cu ea situații de care odinioară puteam citi doar în cărțile SF. Generația mea nu este familiarizată cu calculatorul ori alte gadgeturi așa cum sunt copiii în fața cărora unii dintre noi (părinți, educatori ori profesori) trebuie să ne prezentăm.
Mulți dintre noi ne-am trezit că nu avem în casă decât telefoane și televizoare ori copiii nu pot face orele online de pe telefon, indiferent cât de performant este acesta. A sta cinci-șase-șapte ore cu privirea pironită pe un ecran de câțiva centimetri, mai fiind și atent pentru a înțelege ce spune cel din cealaltă parte este imposibil. Nu mai pomenesc de accesul la internet care în multe locuri lipsește cu desăvârșire.
Așa s-au generat tot soiul de situații bizare în care părinții au suflat copiilor, le-au făcut lecțiile pe care, mai apoi, le-au prezentat învățătoarelor, copiii de liceu și-au făcut grupuri multiple în care erau mult mai activi decât pe cel în care se preda ori se consolidau informațiile mai vechi.
Tot pandemia a adus în față grupurile de părinți, indiferent pe ce rețea sunt ele și acolo a ieșit la suprafață pregătirea, mai mult decât precară a celor care se ocupă acum de educația propriilor copii.
Cum să înveți pe cineva să vorbească corect când tu, învățătorul, ești într-o necunoștință crasă?
Cum să pui bazele unui limbaj coerent și plin de înțeles dacă tu nu poți face acordul subiectului cu predicatul, folosești „decât” în toate situațiile, posezi un vocabular de câteva sute de cuvinte?
Cum să fii un exemplu dacă tu, părinte, nu citești niciodată nici o carte, nu o cumperi (nu pomenesc de împrumut de la bibliotecă pentru că multe dintre ele au și dispărut) și mai și comentezi când i se cere, de către învățător/profesor copilului o carte pentru a putea fi studiată?
Cred că nu este nimeni străin de modul cum arată mesajele scrise de părinți, din păcate de marea majoritate. Iar dacă atenționezi, valuri de ură și lături se scurg printre pixeli. E o luptă inegală și în zadar pentru că marea masă așa dorește să trăiască, ori cu majoritatea te poți pune?
Dar dacă… dar dacă fiecare am investi în noi, puțin în fiecare zi, pentru a îndrepta situația și a nu ne afunda și mai tare în mocirla necunoașterii și a indolenței?
Dar dacă ne-am gândi la noi, la investiția în propria persoană pentru a fi un ajutor propriilor copii?
Cum s-ar schimba scena actuală?
Pentru asta trebuie să-ți dorești, să conștientizezi că învățarea nu se oprește niciodată, că trebuie să fii mereu curios în a descoperi ceva nou și, credeți-mă! sentimentul de bucurie care te învăluie este tămăduitor.
Nu am pretenția, și nu am avut-o niciodată, că aș fi fără de pată, am ascultat corecturile celor care mi-au dorit binele și care m-au atenționat în momentele în care am greșit, flagrant. A durut, dar asta m-a ambiționat și mai tare în a continua căutările. E un proces care nu are sfârșit!
M-a ambiționat să caut teme, abordări, alternative pentru activitățile pe care le-am făcut alături de băieții mei, dar și de alți copii pe care destinul mi i-a scos în cale.
Zilele trecute îi spuneam unei mămici, pe un grup de specialitate, că trebuie să caute singură subiectele pe care să le discute/analizeze/lucreze cu propriul copil pentru că tu știi cel mai bine de ce materiale dispui și de preferințele celui mic. Nu te ajută zeci de propuneri pentru că nu le vei da curs tuturor, cele care au răspuns au pierdut un timp prețios, iar tu vei fi – poate – într-o și mai mare dilemă. Chiar dată notificarea mea a fost civilizată și simplă, valul de fețe furioase s-au înșiruit fără noimă, totul culminând cu o blocare a mea.
Nu asta este problema, că sunt considerată nu știu cum, ci faptul că foarte multe dintre cele care cresc azi copii consideră că totul trebuie să vină pe tavă, fără a mai depune nici un efort. Nu este vorba de toată lumea, evident, însă masa care procedează așa este substanțial mai mare a celor care se implică efectiv, constant, dedicat.
În plimbările mele nu am avut cum trece cu vederea mămici aflate în parcuri, copiii alergând de colo-colo iar ele vizionând cu mare nesaț ce apărea pe telefon. Educația unui copil nu înseamnă să-l scoți afară și tu să fii complet absentă! Trebuie să porți un dialog cu el, să-i răspunzi iar și iar la sutele de întrebări pe care le pune, să compari și să analizezi chiar dacă asta sună extrem de sofisticat. Dar da! poți analiza cu un copil de la cele mai fragede vârste tot soiul de chestii care la început sunt simple și banale, dar care mai târziu vor constitui baza/postamentul pe care el va clădi. Dacă este este solid, postamentul, „clădirea„ va fi de bună calitate cu multe camere, divers mobilate și din care, la un moment dat, copilul va alege.
Va alege unde să stea, ce să facă, cum să se poziționeze pentru a avea o viață un pic mai ușoară, câștigând cu mintea nu cu cârca. Ori asta își dorește fiecare părinte pentru copilul lui, să aibă o viață mai bună și lipsită de griji.
Investiți în voi, căutând singuri variante care se potrivesc, cerând ajutorul atunci când se ajunge în impas nu de la începutul demersului. Și așa, crescând fiecare în pătrățica lui, lumea se va schimba, în bine, pentru că de rău ne-am săturat toți.
