Ce mai poți comenta despre Londra? Orașul fascinant de care m-am îndrăgostit iremediabil și în care aș reveni în orice anotimp, la orice oră din zi și din noapte. Dacă aș locui aici? Da, dar știu că acest lucru nu este posibil așa că mă bucur cu vizitele pe care încă le mai pot face.
De data asta nu am luat cazare pentru că experiența de anul trecut mi-a spus că nu este momentul, situația medicală fiind imprevizibilă și greu de gestionat financiar. Dar distanța de la Colchester nu este atât de mare cât să nu ne permită să o revizităm, ori măcar locurile de care ne leagă așa amintiri speciale.
Am cumpărat bilete on-line și în dimineața plecării am constatat că acea cursă s-a anulat, urmând o cerere de returnare a banilor și o altă rezervare. Reușind a lua biletele necesare, am decalat plecarea cu o oră, și așa nu am schimbat planurile.
Trenurile noastre n-au nici o treabă cu trenurile lor, asta știe toată lumea, ce m-a mirat a fost faptul că în ciuda tuturor avertismentelor și a afișajului existent, a fost destul de multă lume care nu purta mască. Nu a fost și cazul nostru.
În London Liverpool Street Station era multă forfotă fiind un centru important al călătoriilor din capitala britanică și aici lumea purtând ori nu masca atât de cerută peste tot.
Din gară am luat metroul și am plecat spre inima Londrei în timp ce afară ploua cu găleata și era un cer în cel mai special gri cu putință.
Să nu credeți că vremea a împiedicat cumva poporul la ieșit din case, nici pomeneală, forfota fiind prezentă peste tot, lumea fiind dornică de a explora după această perioadă plină de restricții. Am descoperit că lucrările la Big Ben au mai înaintat, acum putândui-se vedea vârful.
La Ochiul Londrei era măcel, la fel și la London Dungeon la care ar fi trebuit făcută rezervare cu zile bune înainte. Nu am știut, din nefericire!
Centrul capitalei britanice are atât de multe atracții că nu ai cum să spui că te plictisești. Trebuie doar să ai dispoziția necesară în a le explora. Iar noi asta am făcut.
Am plecat apoi să revedem cartierul în care am stat de fiecare data, Paddington, și multe s-au schimbat acolo. Restaurante la care ne plăcea să mâncăm le-am găsit dezafectate, nu închise. Te încearcă un sentiment ciudat să vezi că unii nu au putut face față acestei crize sanitare.
Ploua tare și nu am putut zăbovi foarte mult, pentru că aș fi stat în parcul din fața hotelului pe îndelete. Nu am avut noroc cu vremea, însă aceasta este Marea Britanie și clima ei mohorâtă.
Ne-am oprit să mâncăm într-un loc pe care-l cunoșteam, unde câțiva italieni cu rădăcini au reușit să reziste. O mâncare deliciasă și o atmosferă animată, mai mult decât știam noi.
Asta a fost prima parte a zilei iar despre unde am mai fost și ce-am mai făcut povestesc în alt capitol pentru că merită unul separat, fără putință de tăgadă.
