Am așteptat doi ani fără câteva zile pentru ca această revedere să se poată concretiza. Un telefon primit în miez de noapte mă anunța că restricțiile s-au ridicat, adică nu mai trebuie să stai în carantină zece zile dacă vii aici și pentru că România a înverzit, nu mai erau necesare nici trei teste PCR după aterizarea pe tărâmul reginei.
Orele care au urmat după ce am primit aceste vești au fost pline de gânduri și scenarii, de un du-te-vino și de o hotărâre care a venit dintr-o dată fără a ști ce urmează după. Un lucru simt nevoia să-l spun din start: dacă nu aveți neapărată nevoie să călătoriți, aici mă refer la servicii prin alte țări ori copii plecați de când lumea care au nevoie de suport și susținere, nu mergeți! Dacă în ecuație mai sunt și copii mici, e cumplit.
După ce am hotărât să mergem, aici fiind vorba despre mine și Luca, am cumpărat biletele de avion. O întreagă tărășenie și cu biletele de avion, pentru că atunci când am plătit pentru locuri am primit cărțile de îmbarcare pentru revenit în țară, nicidecum pentru drumul de dus. Și nu doar cărțile de îmbarcare ci și biletele cu check-un-ul făcut. Un șir lung de mail-uri a urmat pentru elucida situația.
A trebuit să mergem să facem un test PCR, valabil 72 de ore, și am găsit locuri pentru a ne încadra în timp la firma cu tarifele cele mai mari, plătind 250 lei de test. Am stat cu grijă la gândul că poate ieși pozitiv, așa pierzând toate investițiile de până atunci însă când am primit rezultatele ne-am liniștit totul fiind în bună regulă.
Un alt pas pe care a trebuit să-l parcurg a fost acela al completării unui formular care se numește Passenger locator form, un chestionar plin de întrebări despre șederea ta în Marea Britanie. De ce mergi acolo, unde vei sta, cât vei sta, de cine vei fi însoțit și mai ales dacă ți-ai rezervat un test PCR la o firmă agreată de ei, pe care să-l plătești înainte de a te îmbarca, test necesar pentru ziua 2 a șederii tale aici. Până acum erau necesare trei teste nemaipomenind de carantinare, teste pentru ziua 2, ziua 5 și ziua 10 costul lor fiind foarte piperat pentru veniturile unui român obișnuit. Am reușit să găsesc acest test cu 55 lire, și am făcut plata pentru amândoi fiind necesară prezentarea unei dovezi la aeroport, la data îmbarcării. E un proces pus la punct, în amănunt, primind toate detaliile și fiind îndrumați cu pașii necesari de parcurs.
Eu am avut de făcut și procura pentru că Luca fiind minor nu poate ieși decât cu acordul părintelui care rămâne acasă, așa că am fost necesară o vizită la notar și aici trebuind a plăti 115 lei procura respectivă.
Nu puteam pleca fără asigurare, așa că am mers la prietena mea, Egi, care ne-a furnizat documentele necesare și aici trebuind a plăti 88 lei, dar confortul mental și nu doar el necesita și această investiție.
Au trebuit printate și dovezile de vaccinare, ca și codul QR care să ateste că suntem vaccinați cu ambele doze de vaccin, însă aceste documente nu au fost cerute expres de nici o parte. Ei vor testele la plecare și testele din timpul șederii aici, asta se verifică.
Toată această alergătură a dus la alcătuirea unui dosar pe care l-am păzit ca pe ochii din cap și pe care l-am arătat atât la plecarea din țară cât și la aterizarea pe tărâm englezesc.
Pentru că zborul nostru a fost la ora 6:35, ne-am prezentat la aeroport la ora 3:45, fiind necesar acest lucru pentru că check-in-ul de plecare s-a efectuat acolo, nu on-line. Era lume multă și o atmosferă încărcată de griji, dar totul a mers conform planului, adică lucrurile s-a desfășurat în bună ordine.
Am trecut de toate filtrele și am plecat, avionul decolând la ora scrisă pe bilet. Este prima dată de când călătoresc și locurile nu sunt ocupate integral. Însă pentru noi a fost mai bine, Luca având o problemă cu spațiul de aici, el fiind complet nesatisfăcător pentru înălțimea lui. Fiind un loc liber lângă noi, a putut sta cu picioarele mai ok.
Am fost norocoși să prindem un răsărit de soare super iar vremea pe timpul zborului să fie de vis, așa fiind invitați de îngeri în împărăția lor.
Cât a durat zborul am avut răgaz să citim, să admirăm norii, să ne facem planuri pentru ce va urma.
După trei ore am aterizat și am stat ca o coadă infernală pentru check-out. Sute de oameni se înșirau precum niște miriapozi imenși mișcându-se într-un tempo destul de sacadat spre locul în care cineva te verifica. Pe noi ne-au îndrumat spre pașapoartele biometrice (am avut noroc cu pașapoartele pentru că altfel, dacă am fi avut cardul de identitate am fi stat la o coadă muuult mai mare, așa că e indicat să aveți pașapoarte) însă acolo Luca avut probleme cu identificarea, de doi ani de când am făcut acest document el schimbându-se destul de mult. Însă am ieșit cu bine după o perioadă suficient de mare cât să ne facă să pierdem legătura, autocarul plecând din fața noastră. Asta a însemnat o perioadă de timp mărită de așteptare a următorului mijloc de transport, timp în care am hoinărit prin Londra.
Orașul acesta este fascinant, în ciuda faptului că a mai pierdut din efervescență, tumultul și traficul fiind vizibil diminuat, oamenii îngândurați și preocupați de ale lor. Masca nu te mai lasă să citești chipuri însă la un moment dat te obișnuiești și cu asta. E cald și bine, totul e plin de culoare natura încercând a compensa acest neajuns.
Am ajuns pe înserat, obosiți și cu măștile lipite de fețe, dar nu îndeajuns de tare pentru a nu se observa bucuria și fericirea de a ne revedea cu omul iubit; copil și frate.
Ne-a ajutat bunul Dumnezeu și am ajuns. Ce va urma nu avem de unde ști ci doar spera că va fi bine. Și de ce-ar fi altfel?
