machetedidactice.com

Din paradisul verilor noastre ne-am reîntors acasă

După două săptămâni am ajuns acasă. Am petrecut paisprezece zile în locuri dragi, cunoscute, care de fiecare dată ne surprind cu lucruri neștiute.

Drumul a fost unul aglomerat, că așa este vara, lumea e într-o mișcare mai susținută, unii plecând, alții venind. Însă și drumul în sine este fascinant pentru că ai ocazia să vezi cum mai sunt recoltele de pe câmpurile țării, iei pulsul țăranilor care stau pe marginea drumului pentru a-și vinde recolta, te lovești de atitudini pe care le-ai dori schimbate însă știi că fără educație acest lucru nu se poate.

Fericirea a stat cuminte, curioasă să afle ce se mai petrecea în povestea Annei.

Acasă e acasă și te bucuri de faptul că ai un confort, că aici se petrec cele mai multe povești în viața ta, că există o continuitate pe care poți construi, schimba, modifica.
Prima oprire a fost la tăpșanul lecturilor noastre, acolo unde totul e plin de culoare și arome atât de îndrăgite și așteptate pentru că fructele de aici au ceva anume, sunt savuroase. Unde mai pui că și procesul recoltării are o importanță aparte.

Sunt fericită că am reușit să parcurgem cu bine aceste zile, că am ajuns în locuri pe care doream să le revedem, că ne-am reîntâlnit cu oameni dragi și ne-am reîncărcat bateriile.

Mă apuc de lucru cu aceeași bucurie și încântare și abia aștept să mă reîntâlnesc și cu copiii pentru că am atâtea povești să le împărtășesc! Vacanță cu soare și senin!

P.S. Voiam să pun titlul Din paradisul verilor noastre am revenit în paradisul ciorilor că numai ele sunt așa de gălăgioase fiind unele momente când nici nu-ți poți auzi gândurile. M-am răzgândit pentru că nu doream ca tocmai cioara să pună punct vacanței noastre.

Lasă un răspuns

%d