Ultima dimineață pe malul Mării Negre, la Balcic a fost încărcată de emoții, vibrații pozitive și frumos. Parcă special făcută pentru a ne părea rău că o părăsim, Marea Neagră a etalat ce avea ea mai frumos în materie de culori și sunete.
Apa caldă ne îndemna într-un mod caracteristic să mai stăm, argumentele fiind convingătoare numai că noi în imposibilitatea de a le da curs, nu că nu am fi dorit. Dar am promis, solemn, că vom reveni în anul ce urmează iar atunci vom avea și noi povești noi, poate despre o călătorie în Marea Britanie și cu siguranță unele despre un licean în clasa a X-a. Sper și despre ateliere și întâlniri ale mele cu copiii, asta dacă pandemia se va mai domoli.
Ne-am luat la revedere și de la Narnia noastră, locul în care imaginația a căpătat valențe aproape reale, făcând acest exercițiu de două chiar patru ori pe zi, de fiecare dată când doream să ajungem la mare. Vegetația luxuriantă și modul în care era dispusă nu avea cum să nu te îmbie la așa ceva.
Nu am uitat să-i arăt mării cartea pe care o citesc, chiar dacă ea reprezintă o recitire. Anul acesta am citit pe săturate povești diferite scrise de autori români, dar și ruși și fiecare s-a pliat într-un mod aparte pe această destinație. Voi scrie cum le-am perceput și ce impresie au lăsat asupra mea în zilele ce urmează. Ultima imagine asociată cu marea a fost aceea a Annei Karenina.
Am tot povestit, așa cum m-am priceput eu mai bine, de ce acest loc reprezintă o fascinație pentru mine. Poate că într-o zi voi fi mai inspirată în a descrie mai cu exactitate ceea ce simt pentru că știu că nu am reușit asta până acum.
Însă știu că atunci când îmi va fi greu voi reveni la aceste însemnări și la imaginile pe care le-am încapsulat pentru a putea merge mai departe pe drumul meu. Nu am idee cât va fi de lung, tot ce îmi doresc este să fie plin de culoare, bun gust, simplitate și rafinament pentru asta lucrând cu mine însămi zi de zi, ceas de ceas. Să vă fie bine acolo unde vă poartă pașii, indiferent de destinație!
