Anul acesta m-am întâlnit de atât de multe ori cu Ioana Nicolae și mi-a fost atât de bine încât voi continua să caut tot ceea ce a scris pentru a perpetua starea de bine. Nu am citit cărțile în ordinea în care le-a scris, dar chiar și așa nu a fost nici o problemă. Cu poeta Ioana Nicolae încă nu am „vorbit” însă ceva poezii scrise de ea se găsesc și în căsuța mea și o voi face de îndată ce va fi starea necesară.
Despre Cerul din burtă am auzit numai lucruri bune și când am căutat-o am descoperit că nu se mai găsește pe piață. Este o carte apărută în 2005 la editura Paralela 45, fiind declarată „Cartea lunii iulie” de revista Orizont și nominalizată la Eastern European Literature Award. În căutările mele am găsit-o la librăria online.ro și am avut plăcuta surpriză să o primesc în țiplă, ediția fiind cea apărută la editura Polirom în 2010.
Cine a trecut prin experiența maternității înțelege diferit despre trăirile povestite de autoare, ori cel puțin asta este credința mea. Nu ai cum pricepe, cu adevărat, dacă nu trăiești această experiență. Eu am avut prilejul să rememorez amintiri pe care le credeam pierdute.
Dragă fată, dragă băiat
1Împreună sîntem un test cu dungi rozalii.
Împreună sîntem faianță și chit. Scârt, scârt, sapă pe undeva o furnică, scîrt, scîrt, și nu doare. Coacăzele-s diluate-n mentol. Cu gura cascată mă repartizez pe luni de-nceput, luni de sfîrșit…
Cu gura căscată îmi fac un cocoloș din timpane. Nu știu ce aș vrea, încă nu pot… Îmi iau de mîncare de parcă aș înfuleca în ascuns pumni de var. Sînt doar sastisită, mă culcușesc în tricoul turcoaz. În furca pieptului duc un nor cu zăpadă. Spre abdomen aranjez dulapioare cu cărți. Cochilii și melci mărunțiți atent cu ciocanul. În casele de marcat lîncezesc vînzătorii…
Colecționez deja prafuri și spaimă. Îmi decupez fața din plastilină, pe creștet îmi așez o bulboană. Înot de parcă aș fi vineție. O pungă de plastic cu alge, plancton… (pagina 11)
Într-un interviu dat în septembrie 2010, Ioana Nicolaie declara:
Cărţile seamănă cu nişte cepe; au, ca şi acestea, straturi suprapuse, membrane de legătură şi unitate materială. Au gust specific şi pot fi de multe soiuri. Scrierea cărţilor însă– normată de regulile care duc la marele trompe d’oeil care este orice produs literar – nu mai are nimic în comun cu enigmatica creştere a cepelor. Ea este artizanat, muncă, raţiune şi, desigur, şi-un dram de inspiraţie. Cerul din burtă are ca miez un jurnal scris de-a lungul celor nouă luni de sarcină. Locuiam atunci aproape de P-ţa Kogălniceanu şi, de la etajul şapte, vedeam nişte acoperişuri roşii, aproape neverosimile în centrul oraşului. În burta mea trebuie că era la fel, doar că lumina, filtrată de muşchi, venea din altă lume spre mine, norocoasa, cea de afară. Şi tot din alt loc, încetul cu încetul, înainta cu greu un băieţel uluitor, fiind el adevărat. La început, am scris, deci, despre această uimire. Cartea am migălit-o mai târziu, punând ordine între straturi. Foiţele concrete, cu detalii medicale şi biologice, se învecinează cu cele poetice, religioase sau metafizice. Iar liantul pus din loc în loc este o temă subîntinsă şi altor cărţi ale mele: cea a mamei arhetipale, creatoare, a mamei reale şi abstracte, a principiului ontologic şi ordonator. A mamei care a trăit, trăieşte şi va trăi cât va fi lumea. (sursa: aici)
Vă invit să citiți o carte cum n-a mai apărut pe la noi. E o experiență minunată, credeți-mă!
