Am ajuns să citesc această carte, Citind Lolita în Teheran, pentru că grupul din care fac parte a propus-o pentru un club de lectură. Am căutat-o și nu am găsit-o în format fizic, așa cum am citit până acum toate cărțile, dar am avut acces la ea în format pdf, nesperat găsit așa bifând prima mea carte citită în acest mod. Și nu a fost rău dacă mă gândesc la faptul că am putut mări imaginea cât a fost necesar pentru a putea citi în liniște, lejer, fără o lumină specială. În ultima vreme ochii mă cam necăjesc, cititul oricum, oriunde fiind mai greu acum. Acum, căutând din nou, am găsit cartea și în format fizic și dacă doriți să o achiziționați o găsiți și pe elefant dar și pe libris.
Nu este pentru prima dată când citesc despre viața femeilor din țările musulmane, dar este o bucurie să spun acum, după ce lectura s-a terminat, că sunt mult mai câștigată și mai fericită datorită informațiilor pe care le-am aflat, dar și cărților care mi-au ajuns în față pentru a fi citite. Are această carte un mod de a te trimite spre mai multe zări și eu sunt mulțumită că am ajuns la ele, chiar dacă poate prea târziu. Voi mai reveni asupra acestui subiect.
Citind Lolita în Teheran este un portret visceral și adesea îngrozitor al revoluției islamice din acea țară și a consecințelor sale în viața de zi cu zi a doamnei Nafisi și a studenților ei. Este o relatare atentă a romanelor pe care le-au studiat împreună și a paralelelor neașteptate pe care le-au tras între acele cărți și propriile lor experiențe ca femei care trăiesc sub domnia neiertătoare a mullahilor. Și este, în sfârșit, un rezumat elocvent despre puterile transformatoare ale ficțiunii – despre refugiul de ideologie pe care arta îl poate oferi celor care trăiesc sub tiranie și credința afirmativă și subversivă a artei în vocea individului.
Cu doi ani înainte de a părăsi Iranul în 1997, doamna Nafisi, care predă acum la Universitatea Johns Hopkins, a ținut un grup de lectură la ea acasă pentru șapte dintre foștii ei studenți. În trecut, ea și studenții ei de la Universitatea din Teheran, Universitatea Liberă Islamică și Universitatea Allameh Tabatabai fuseseră atacați de autorități pentru multe infracțiuni: pentru că nu purtau voalul, pentru că nu-l purtau corespunzător, pentru că refuzau să susțină poziția ideologică a liniei, pentru studierea textelor occidentale decadente și pentru îmbrățișarea ambiguităților și enigmelor ficțiunii. În timp ce membrii grupului, care proveneau din medii religioase și politice diferite, au fost inițial timizi în a-și împărtăși opiniile și experiențele, au ajuns treptat să perceapă întâlnirile săptămânale ca un fel de sanctuar, ca un loc unde ar putea împărtăși confidențele atât literare, cât și non-literare în ciuda faptului că știau ce riscă dacă ar fi fost prinși.
Pentru aceste femei iraniene, care aveau atât de puțină libertate în viața lor de zi cu zi, grupul a oferit o ocazie rară de a conversa liber, de a vorbi și râde despre relațiile lor cu bărbații și să-și refracteze propriile greutăți zilnice prin prisma operelor clasice de literatură.
Această carte este o lectură esențială din mai multe motive. Nu numai că demonstrează importanța fundamentală a ficțiunii ca mijloc de înțelegere și provocare a status quo-ului, ci oferă și o perspectivă unică și personală asupra caracteristicilor Iranului din anii 1990. În timp ce relatarea este, fără îndoială, subiectivă și restrânsă, deoarece perspectiva unei persoane (Nafisi era în mod clar în eșalonurile superioare ale societății ca femeie căsătorită și cu educația occidentală), încorporarea poveștilor celor șapte membri ai grupului de lectură oferă o narațiune diversă. Prin experiențele acestor femei se zugrăvește o imagine cuprinzătoare: o imagine nu a progresului ci a regresului.
S-ar putea să întrebați, la ce se gândește Sanaz în timp ce merge pe străzile din Teheran? Cât de mult o afectează această experiență? Cel mai probabil, ea încearcă să-și îndepărteze mintea cât mai mult posibil de împrejurimi. Poate că se gândește la fratele ei sau la iubitul ei îndepărtat și la momentul când îl va întâlni în Turcia. Își compară propria situație cu cea a mamei sale când avea aceeași vârstă? Este supărată faptul că femeile din generația mamei ei ar putea să meargă liber pe străzi, să se bucure de compania sexului opus, să se alăture forței de poliție, să devină piloți, să trăiască în conformitate cu legile care erau printre cele mai progresiste din lume în ceea ce privește femeile? Se simte umilită de noile legi, de faptul că, după revoluție, vârsta căsătoriei a fost redusă de la optsprezece la nouă, că lapidarea a devenit din nou pedeapsa pentru adulter și prostituție?
Citind Lolita în Teheran ar trebui parcursă în primul rând pentru o perspectivă asupra uneia dintre cele mai îngrijorătoare eradicări contemporane ale standardelor drepturilor omului. Pentru tot timpul petrecut studiind subiectul, acest memoriu m-a învățat o sumedenie de lucruri pe lângă faptul că oferă o relatare personală a experienței sub un regim represiv. Am trăit și eu primii douăzeci de ani într-un regim opresiv însă nu de aceeași factură ca cel iranian și-mi pot face o părere despre asta. Aceasta este o poveste care nu poate fi înțeleasă din manuale și nici din jurnalele de știri acolo unde este lipsită de profunzime ori absentă.
La un alt nivel, această carte este o expunere minunată a rolurilor personale și sociale ale literaturii. Prin reflecția asupra impactului romanelor alese asupra vieții studenților ei, Nafisi demonstrează efectiv amenințarea pe care aceste cărți sunt percepute a le reprezenta pentru Republica Islamică Iran. Capitolele în care descrie reacția colegilor săi universitari la Marele Gatsby a lui Fitzgerald și decizia ulterioară de a pune romanul „la încercare” în clasă, este o examinare strălucită a tensiunii. Când s-a adresat unuia dintre studenții ei mai radicali și mai diferiți, domnul Nyazi, Nafisi rezumă:
Ceea ce aveam în comun în Iran cu Fitzgerald a fost acest vis care a devenit obsesia noastră și a preluat realitatea noastră, acest vis teribil, frumos, imposibil în actualizarea sa, pentru care orice cantitate de violență ar putea fi justificată sau iertată. Aceasta era ceea ce aveam în comun, deși nu eram conștienți de asta atunci. Visele, domnule Nyazi, sunt idealuri perfecte, complete în sine. Cum le poți impune unei realități în continuă schimbare, imperfectă, incompletă? Ai deveni un Humbert, distrugând obiectul visului tău; sau un Gatsby, distrugându-te.
Această carte oferă o lectură incomodă, deoarece expune o realitate la care mulți dintre noi ar prefera să întoarcă capul. Dar stilul și abordarea structurii lui Nafisi fac din Citind Lolita în Teheran o lectură cu adevărat convingătoare. A crede în puterea literaturii prin schimbările pe care le-a acționat în propria noastră viață este un lucru minunat. Dar o astfel de abordare introspectivă lipsește prea mult. Prin relatarea lui Nafisi, cititorul este expus la o extremă – în care operele clasice citite stau în opoziție superficială față de valorile și normele unei societăți. Totuși, ceea ce scoatem din relatarea lui Nafisi este că aceste cărți își păstrează puterea, oriunde și de oricine sunt citite. Deoarece lucrările mărețe se referă în mod fundamental la empatie, la a vedea lumea prin ochii și experiența altuia. Acesta este un fapt care se traduce și depășește diferența culturală. Citind Lolita în Teheran nu numai că oferă o fereastră către experiența personală a lui Nafisi și a „fetelor ei”, ci realizează ceea ce ar trebui să privească toate cărțile minunate – în crearea unei empatii care depășește frontierele naționale.
Un omagiu plin de viață atât clasicilor literaturii mondiale, cât și rezistenței împotriva opresiunii.
Nu pot încheia înainte de a pomeni despre lista de la finalul cărții, cea în care sunt titlurile recomandate.
Nuha al-Radi, Bagdad Diaries
Margaret Atwood, Asasinul orb
Jane Austen, Emma, Mansfield Park şi Mândrie şi prejudecata
Saul Bellow, Iarna decanului şi More Die of Heartbreak
Emily Bronte, La răscruce de vânturi
Lewis Carroll, Alice in Ţara Minunilor
Joseph Conrad, Sub ochii Occidentului
Henry Fielding, Shamela şi Tom Jones
Gustave Flaubert, Doamna Bovary
Anne Frank, Jurnalul Annei Frank
Henry James, Ambasadorii, Daisy Miller şi Piaţa Washington
Franz Kafka, Colonia penitenciară şi Procesul
Katherine Kressman Taylor, Address Unknown
Herman Melville, The Confidence Man
Vladimir Nabokov, Lolita, Invitaţie la eşafod şi Pnin
Sarah Ome Jewett, Ţara brazilor înalţi
lraj Pezeshkzad, Unchiul meu Napoleon
Diane Ravitch, The Language Police
Julie Salam on, The Net of Dreams
Marjane Satrapi, Persepolis
Seherezada, O mie şi una de nopţi
F. Scott Fitzgerald, Marele Gatsby
W.G. Sebald, The Emigrants
Carol Shields, Memoria pietrelor
Joseph Skvorecky, Inginerul sufletelor omeneşti
Muriel Spark, Loitering with Intent şi The Prime of Miss Jean
Brodie
Italo Svevo, Conştiinţa lui Zeno
Peter Taylor, A Summons to Memphis
Mark Twain, A venturile lui Huckleberry Finn
Anne Tyler, Back When We Were Grownups şi St. Maybe
Mario Vargas Llosa, Mătuşa Julia şi condeieru
Neștiind că există, în timp ce am citit eu am tot notat cărțile și autorii, pe unele dintre ele deja citindu-le pe altele urmând a o face. Abia aștept să le parcurg și, la rândul meu, să le recomand cui este dispus să investească în ele. Poate dacă fiecare intervenim în pătrățica proprie reușim să mai urnim lucrurile din loc pentru că statisticile în ceea ce privește lectura, dar și educația nu arată prea bine.
