Toată primăvara a fost una rece, umedă și mohorâtă încât natura a luat startul mai greu. Era deja final de anotimp când pomilor abia le apăruseră florile iar copacii aveau coroana completă, acoperită de frunzele verde crud.
La început de iunie centrala încă mergea pentru că nu se putea sta în casă, așa de rece era, hainele de iarnă stând la loc de cinste, în primul rând în dulapuri.
Am reușit să prind câteva ore de stat la soare și asta printre nori învolburați și picături de ploaie amenințătoare.
La ora opt, atunci când m-am hotărât să cobor din pat, în cameră era o atmosferă de seară că dacă n-aș fi avut de rezolvat oareșce treburi aș mai fi zăcut așa, mai multă vreme ascultând ploaia cum bate în geamuri.
Se repetă zilnic această răpăială că nu mai știu cum s-o încadrez.
Poate că se va petrece ceva și în zilele, lunile ce urmează să avem parte de mai mult soare și vreme bună. Nu de alta, dar mucegăim de tot și ne sufocăm de mirosul de râme și găinaț de cioară. După ce am stat atât de mult în casă și mi-am tot setat optimismul peste zero poate ar fi momentul să am răgazul de a-mi încărca bateriile. Și nici nu sunt așa de pretențioasă. În ceea ce mă privește natura face minuni și nu am nevoie de prea multe: vreme călduroasă, tăpșanul lecturilor mele, câteva cărți și liniște.
