Ieri, mai după-amiază, m-am gândit să-i propun Anei, prietena mea, să facem o activitate alături de copii pentru a celebra Ziua Copilului. Voiam să avem câteva ore pline de culoare, bucurie, dulce și sinceritate cum mulți copii nu au parte și să subliniem însemnătatea acestei zile cu adevărat, nu doar declarativ.
E mare păcat că foarte mulți, poate prea mulți dintre noi nu mai avem timp, chef și nici disponibilitate de a celebra așa zile, și chiar dacă la nivel declarativ se întâmplă lucruri mărețe, la firul ierbii te lovești de traume, icnete, încruntări, oftări și prea puține zâmbete adevărate. Cât despre fericire, ea și așa durează preț de câteva clipe!
Chiar așa! Vreți să faceți un exercițiu cu copiii voștri întrebându-i dacă sunt fericiți? Și dacă răspunsul este pozitiv să-i rugați să argumenteze?
Dimineață, în drum spre atelier l-am lăsat pe Luca la școală și înainte de a coborî, în aglomerația nebună care era, a apucat să-mi de-a răspunsul la întrebarea dacă-i fericit:
– Mda, sunt fericit într-o proporție destul de mare.
Și mama a fost fericită (aici gândul mi-a fugit la „Copacul cel darnic” – „Și copacul a fost fericit” pentru că m-am gândit că răspunsul putea fi mai rău.
Aveți idee cât de mulți copii sunt nefericiți? V-ați întrebat și de ce?
Un răspuns posibil ar fi acela că și adulții sunt nefericiți, începând de la părinți care în nebunia socotelilor traiului zilnic nu prea mai au timp de așa clipe.
Profesorii sunt ei fericiți?
Îmi vine să spun că nu mai mult decât da. De ce sunt așa? Pentru că mulți dintre ei nu ar trebui să fie în sistem iar asta le provoacă un chin prelung, zilnic și fără de ieșire.
Medicii sunt fericiți?
Păi, nu sunt atâta vreme cât etichetele chinuitoare lipite de ei, „criminalilor!” sunt greu și de pronunțat, darămite de analizat. Și lista e așa de lungă.
Dar de ce am ajuns așa? Care a fost mecanismul care ne tot plasează în Uniunea Europeană în coada clasamentelor fie că este vorba de educație, nivelul de sărăcie al populației, violența domestică, abandonul școlar, numărul mamelor minore, abuzurile asupra minorilor și lista e așa de lungă?
EDUCAȚIA! Lipsa educație ne-a adus aici pentru că fără ea și studiile sunt destul de multe toate reflectând același lucru.
De ce nu se vaccinează românii?
„Un alt motiv important îl reprezintă nivelul scăzut de educație științifică și gândire critică din societatea românească. Mai multe studii arată că românii sunt printre cei mai superstițioși și religioși din Europa si că au mai multă încredere în pseudo și para-științe decât în știință. Iar vaccinul este un produs definitoriu al științelor medicale.” Continuarea o puteți citi aici.
Însă am alunecat de la subiectul pe care doream a-l consemna aici pentru frumoase aduceri aminte.
Cu materialele pregătite cu o seară înainte, m-am prezentat la întâlnirea cu copiii și bucuria a fost una reală pentru că ei nu sunt la vârsta complezențelor. Eu spun ce simt și se manifestă ca atare. Am luat cu mine un ajutor de nădejde, Copiii lumii apărută la cartemma pentru că ceva mai potrivit nu puteam să găsesc.
După ce am citit acolo despre copiii aflați pe alte meridiane, am folosit fișele de la twinkl pentru a evidenția puțin din istoricul acestei zile și ce anume dorește ea a fi. Dacă trageți cu ochiul, pe tablă veți vedea scrise o parte dintre răspunsurile copiilor la întrebarea: De ce ești fericit?
Aceste informații fiind aflate, am dorit a aduce în atenția lor care sunt drepturile copiilor stipulate în convenția ONU, dar și îndatoririle ce le au pentru că, nu-i așa?, după drepturi vin și îndatoriri.
Următoarea etapă a fost aceea a descoperirii unui mesaj secret tot de la prietenii de la twinkl.
De îndată ce toată lumea a descoperit mesajul a urmat partea dulce atât de așteptată de copii. Pentru că știu ce mult le place, am readus în atenția lor celebrul deja fondue, numai că fructele au fost altele putând gusta acum cireșe, zmeure, banane și căpșuni. Însă înainte de asta, pentru a ne tihni petrecerea, am provocat copiii la un craft, acela de a împodobi costumul clovnului lor personal. Pentru asta am meșterit tiparul costumului, pentru fiecare copil câte unul lângă care am atașat mai multe elemente mărunte pe care să le folosească la decorare. I-am invitat să mai deseneze ori să lipească ce cred ei de cuviință că s-ar potrivi costumului lor.
După care, totul fiind pregătit, a început distracția!
Cu șampanie, dans, muzică și voie bună.
Un copil care nu se joaca nu este un copil, dar omul care nu se joaca a pierdut pentru totdeauna copilul care trăia in interiorul său și de care îi va fi groaznic de dor.
Pablo Neruda
