Săptămâna trecută pe vremea asta eram deja ajunși la Brașov, acolo unde locuiesc prietenii noștri pe care nu-i mai văzusem de aproape un an și de care ne era atât de dor. Însă toată criza sanitară a schimbat modul în care relaționăm cu oamenii și a interzis întâlnirile acest lucru contribuind la o stare de tensiune și disconfort greu de gestionat.
Acum, că ne-am vaccinat cu toții, am putut să ne întâlnim cu această ocazie petrecând împreună și Sărbătorile Pascale. Am fost doar noi, cele două familii cu copiii din dotare, și nici aceea toți pentru că Răzvan este în Marea Britanie, nemaivenind acasă de aproape doi ani. Însă ăsta este alt subiect foarte delicat în ceea ce mă privește.
Așadar, vineri, după ce am terminat treaba, ne-am urcat în mașină și am plecat pe drumul pe care l-am parcurs de atât de multe ori de-a lungul vieților noastre. Eu una, mi-am amintit de momentele în care avem tot felul de întâlniri înlesnite de firma la care lucram atunci, multe dintre lansările lor de produs ori de sesiunile de training ori coaching. Chiar am trimis niște mesaje colegelor mele, cele cu care mergeam acolo, de dragul tinereții noastre.
Atunci când nu admiram natura privirea mea cădea pe cartea pe care o aveam la mine, „Lecții de italiană” a Marina Stepnova pe care vă invit să o citiți, fiind păcat a rata așa o poveste.
Bucuria revederii a fost mare, poveștile înșirându-se una după alta auzindu-se tot felul de subiecte de la școala on-line la proiectele ce așteaptă a fi rezolvate și până la pregătirile specifice acestei mari sărbători. Am adus și noi tot soiul de merinde, preparate acasă la noi pentru că fiecare zonă are specificul ei culinar. Drobul și pasca de smântână ori ciocolată, ouăle colorate și salata de sfeclă roșie cu hrean s-au așezat pe masă carnea de miel urmând a fi preparată în mai multe feluri de la borșul tradițional la coastele la cuptor.
Am avut norocul să prindem zile senine cu soare mult și temperaturi care-mi plac mie, ceea ce a facilitat o vizită în centrul orașului, în Piața Sfatului și pe străduțele din acest splendid oraș. Nu era lume, așa cum m-aș fi așteptat, poate și pentru că fiind sâmbătă spre seară, lumea se pregătea de mers la Înviere.
Am mers și la librărie pentru că se cereau a fi achiziționate niște cărți pe care, din fericire, le-am găsit. Nu prea-ți vine să iei cărți din librărie chiar dacă exercițiul este unul care aduce cu el mai multe experiențe, pentru că prețurile sunt cu mult mai mari ca cele oferite pe site-ul multor edituri. Un exemplu care-mi vine la îndemână este acela că am achiziționat „Simfonia animalieră” semnată de Veronica D. Niculescu cu 24,95 lei, iar ieri am făcut comandă pe site-ul Polirom și am văzut că se putea cumpăra cu 14,90 lei. În condiția în care cumperi mai multe cărți aceste sume se adună sporind numărul cărților din teanc. Se știe că aceste librării au costuri suplimentare pentru a funcționa și de aceea prețurile diferă atât de mult. Eu nu vă îndrum să cumpărați cărți dintr-o parte sau alta ci și să le citiți, nu contează de unde vin ele, doar așa fiind mai câștigați.
Strada Sforii am regăsit-o în plină primăvară, mai luminoasă și colorată decât o percepusem data trecută, în acel februarie înghețat pe alocuri, mai mult umed aș putea spune, în care am mers la miting tot aici, evident!
Ziua de duminică a fost una în care ne-am bucurat ochii cu multă culoare, zumzet și verde crud pe Dealul Lempeșului. Lume era, însă fiecare stătea cu grupul lui, așa nefiind nici un pericol de a ne îmbolnăvi unii pe alții mai ales fiind în mijlocul naturii.
Am petrecut clipe minunate pe care le-am așezat, deja, în albumul amintirilor noastre comune, care de acum numără mai bine de zece ani. Alina îmi este foarte dragă și îmi face o plăcere deosebită să petrec timp alături de ea, fiind o persoană calmă, așezată, creativă, determinată și foarte caldă. M-am bucurat să văd că fetele au crescut așa de mari transformându-se în adevărate adolescente, având preocupări din cele mai alese, povestind îndelung despre cărțile pe care le citesc ori activitățile pe care ele le desfășoară în timpul liber. E adevărat că Luca a crescut mai mult decât toți, însă mi-a tihnit să-i văd discutând și analizând problemele cu care se confruntă, viața din pandemie și cum le-a afectat asta relațiile cu colegii. Ioana a intrat în clasa a V-a, neapucând să se cunoască cu noii colegi, în aceeași situație fiind și Luca, el intrând în clasa a IX-a.
Și uite-așa, am simțit din nou, oare a câta oară? de cât de puțin ai nevoie să fii fericit. Oameni dragi, căldură, veselie, tihnă și un pahar de vin!
