Nu știu dacă v-ați gândit vreodată, atunci când ați recitit anumite povești pe care le știați din copilărie, cum le percepeți acum când sunteți adulți. Și nu, nu mă refer la educatoare, cele care citesc poveștile an de an, de la generație la generație de sute de ori ci la părinții care au cu totul alte meserii.
Dacă nu ați experimentat până acum (cu toate că dacă sunteți părinți mi-e greu să cred) e un exercițiu interesant pe care n-ar trebui să-l ratați.
Atunci când trebuie să fac machete pentru a îmbrăca diferite povești, de fiecare dată ceva diferă.
Și mă întreb dacă o fi de la noua voce cu care port dialogul, ori de la starea mea din acel moment și nu reușesc să găsesc un răspuns.
Nu știu pe cine să dau vina, însă ceva diferă și nu în sensul rău al cuvântului.
Și nu de puține ori, în mintea mea se țes povești diferite în care personajele la care meșteresc poartă niște dialoguri savuroase.
Puteți încerca acest exercițiu al cititului de povești pentru copii dacă nu mă credeți. Iar atunci veți vedea că am dreptate!
