machetedidactice.com

„Am cravata mea, sunt pionier” și cum au aflat copiii digitalizați de astăzi despre vremuri apuse, nu prea îndepărtate

Am cravata mea, sunt pionier,
Și mă mândresc cu ea, sunt pionier!
Flutură în vânt, zălog și legământ,
Întâiul meu cuvânt de pionier…

Cum pot eu uita aceste cuvinte pe care le-am cântat de sute de ori în copilăria mea?!

Nu, nu am cum uita pentru că ele au însemnat mult pentru mine și mă leagă atât de multe amintiri de momentele în care am fost pionier. Așa erai timpurile, așa stăteau lucrurile, nu aveam termen de comparație și credeam ce ni se spunea la școală de toți profesorii. De fapt, așa auzeam peste tot pentru că ai mei nu au făcut parte din mișcarea de rezistență, nu au fost persecutați politic, nu s-au opus cu nimic sistemului.
Îmi aduc aminte că nu se făceau remarci la adresa conducătorului și nici a partidului iar pe noi, copiii nici nu ne interesa așa ceva. Privit de la înălțimea anilor care au trecut nu am nici o explicație și nici nimic de reproșat în această privință. O duceam bine, nu ne lipsea nimic, trăiam ca marea majoritate a celor de lângă noi. Multe fotografii am din copilăria mea, asta pentru că tata a fost un fotograf amator, pasionat de această artă, așa rămânându-ne imortalizate imagini care acum au o mare însemnătate pentru noi, copiii lui.

Asta nu înseamnă că acum, peste ani, nu am căutat să aflu mai multe descoperind că lucrurile stăteau altfel de cum le percepeam eu atunci, cu mintea de copil. Nu am fost niciodată omul extremelor și nu am afirmat că tot ceea ce a făcut Ceaușescu a fost rău pentru că știu că nu am dreptate, însă modul în care erau zugrăvite faptele sale erau departe de realitate.
Introducerea a ieșit mai lungă decât mi-am propus și acum e momentul să trec la ceea ce de fapt vreau să consemnez aici, anume o întâlnire cu niște copii curioși în care am dezbătut, analizat, comparat cum a fost în copilăria mea de pe vremea regimului comunist și cum trăiesc ei acum. S-au încins niște discuții de toată frumusețea, asta pentru că am parte de ateliere alături de niște copii deștepți, curioși, dornici de a cunoaște istoria trăită de bunicii și părinții lor.

Finalul celui de-al Doilea Război Mondial a găsit armata rusă în România. Comuniștii au preluat puterea în întregime trecând la „revoluție” – lichidarea proprietății private, colectivizare. Au apărut structuri de tip milițienesc, așa numitele Gărzi Patriotice și prin presiuni, amenințări și epurări politice comuniștii au preluat puterea complet în numai trei ani.
Zeci de destine au fost frânte, mii de oameni au ajuns să nu mai înțeleagă de ce rezultatele muncii lor au fost confiscate de oameni care nu avea nici un drept. A apărut „omul nou” care a schimbat zeghea vărgată cu boneta înstelată.


E greu de înțeles de un adult de ce și cum a fost posibilă așa o mișcare menită a zdruncina din temelii societatea română, darămite pentru un copil. Momentul a fost prielnic pentru a vorbi despre cum a fost obligat Regele să abdice.

Trăiască tăvălugul sovietic eliberator!

Cine are urechi s-audă raportează la organul drept!

Cum era vorba aia: la vremuri noi – noi eroi!

Dacă Lenin scrie, Lenin citim!

Trăiască Partidul și noi pe lângă el!

Trăiască gospodăria agricolă!

Era aspru criticată și cenzurată orice idee de identitate personală sau de drepturi și libertăți individuale, cum ar fi proprietatea privată, libertatea de expresie sau libertatea de conștiință.

Orbiți de ideologie, liderii comuniști căutau constant să se asigure că cetățenii se supun regimului de propagandă, cenzură și violență. În acest cadru s-a înscris ideea de reeducare a celor închiși pentru delictul de a se opune puterii. Metoda aleasă pentru reeducare era tortura, fizică și psihică, punctul maxim fiind atins la închisoarea din Pitești, contra studenților închiși acolo.

Am vorbit despre Malaxa, Mociorniță, Max Auschnitt, Aristide Blank și despre proprietatea privată care trebuia să dispară şi a dispărut subit în primele ore ale zilei de 11 iunie 1948. Comuniştii erau instalati confortabil în România după ce au acaparat întreaga putere politică. Voiau mai mult însă, le trebuia şi întreaga putere economică. Ziua de 11 iunie 1948 a rămas în istorie drept vinerea neagră a burgheziei, sfârşitul capitalismului în România şi începutul dictaturii proletariatului.

Au fost naţionalizate 8.900 aproape de mari unităţi economice, cam tot ce însemna industrie la acel moment. Au fost exceptate doar întreprinderile de până la 10 lucrători, urmând ca ele în câţiva ani să fie îngrădite prin mijloace legislative astfel încât să nu-şi mai poată desfăşura activitatea. (Iuliu Crăcanu, expert CNSAS)

Am vorbit apoi despre Nicolae Ceaușescu și Elena Ceușescu, cei despre care în copilăria mea îi știam de „părinții tuturor copiilor români”.

A fost momentul în care am adus în atenția lor modul în care erau organizați copiii de pe toate palierele de vârstă. Șoimii patriei, pionierii, uteciștii acopereau toată gama de vârste până la majorat, atunci când aveau toate șansele să devii membru de partid, de altfel unicul partid din România, Partidul Comunist Român.

Nu știu dacă trebuie să spun asta, dar mi s-a făcut pielea găină și, alături de prietena mea am cântat cântecul care ne este imprimat în creier, constatând că nici după patruzeci de ani nu am uitat versurile, gesturile și atitudinea de pionier. Ori asta ce înseamnă? Îndoctrinare!

Am cravata mea, sunt pionier,
Și mă mândresc cu ea, sunt pionier!
Mâine – brigadier și șef de șantier,
Chiar dacă azi sunt numai pionier…

Am oferit fiecărui copil câte o cravată pe care am confecționat-o eu, nereușind a găsi de cumpărat la prețuri rezonabile. Cu inelul a fost mai greu, reușind a meșteri un surogat dintr-un furtun transparent. Vă imaginați ce impact au avut? Nu cred că aveți puterea asta!

Revistele perioadei comuniste au fost amintite, de la Arici Pogonici la Cutezătorii și Luminița.

Am vorbit despre Cântarea României și Daciada și ce mari mase de oameni erau antrenate în aceste manifestări rezultatele la competițiile europene, mondiale și Olimpiade fiind cunoscute, sportivii români situându-se pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

Am rememorat cum am participat eu cu formația de estradă a clubului din oraș la Cântarea României – faza pe țară, acolo unde am luat medalia de argint, spre disperarea noastră a copiilor. Drumul cu autocarul până al Drobeta Turnu Severin a fost unul pe care nu-l am cum uita, Porțile de Fier, emoțiile dinaintea concursului și câte altele sunt mai vii în memorie de parcă s-ar fi petrecut ieri.

O machetă reprezentând insigna de pionier a apărut, pe ea atașând toate simbolurile de care am amintit mai sus.

Pentru ca școlarii să noteze câteva dintre noțiunile aflate astăzi am pregătit niște foi personalizate.

Importanța educației a fost subliniată în nenumărate rânduri asta și pentru că cei mici au aflat detalii despre Nicolae și Elena Ceaușescu, conducătorii Republicii Socialiste România, așa cum se numea țara noastră atunci.

Liderii comuniști au început să creadă ce spunea despre ei propaganda masivă de Partid: că sunt excepționali, genii, salvatori ai poporului. Inspirat de modelul asiatic, Ceaușescu a început să-și construiască un brand de dictator absolut și omnipotent; Partidul organiza tot mai des manifestații grandioase pentru a-l omagia pe „geniul Carpaților” și pe soția sa. Poza lui Ceaușescu era afișată în școli, spitale și întreprinderi, ba chiar trona pe prima pagină a manualelor elevilor.

El este România, noi suntem fiii lui. (Ziarul Scânteia, 1983)

Împreună cu creșterea nepotismului – promovarea în poziții importante în special a celor obedienți sau cu relații – Ceaușescu a transformat conducerea țării într-o afacere de familie, promovând alături de el pe soția sa, Elena.

Elenei Ceaușescu i s-a construit un profil de om de știință remarcabil, deși avea doar școala primară. Propaganda o prezenta inginer chimist și „savantă de renume mondial”. În 1874 a fost făcută membru în Academia Română și ulterior, a devenit al doilea om în stat, responsabilă de știință, tehnologie și cultură.

Este fiica prea iubită
A acestui brav popor
De luceferi străjuită
Și de steagul Tricolor.
(Corneliu Vadim Tudor, 1984)

Miturile despre comunism le-am așezat în fața realității ilustrându-le pe o planșă.

Au fost mai multe tentative, de-a lungul timpului, de a răsturna acest regim, soldate cu eșecuri. Repercusiunile asupra manifestanților au fost de așa natură pentru a descuraja evenimente viitoare. În anul 1987, la Brașov, muncitorii au fost arestați. Mulți oameni de cultură au reușit să părăsească țara nemaiputând îndura persecuțiile la care erau supuși. Populația era ținută în frig și înfometată pentru că trebuia plătită datoria externă a țării. Partidul urmărea să facă „oameni noi” docili, egalizați, dedicați unui ideal de eroism prin muncă și obediență. Viața socială era limitată și monitorizată permanent; dacă primeai vizite din străinătate trebuia să le declari. Relațiile și economia paralelă ajutau oamenii să supraviețuiască. Majoritatea oamenilor se bazau pe rudele și prietenii de la țară, de unde aduceau carne, ouă, lapte, făină. Nu se găseau produse din import (ciocolată, cafea, țigări); în economia paralelă astfel de produse erau mai valoroase decât banii.

Pe acest fond, în decembrie 1989, populația s-a revoltat, masiv de această dată, iar regimul comunist a căzut, adică Ceaușescu a fost înlăturat de la conducerea țării și împușcat în ziua de Crăciun a aceluiași an, alături de soția lui.

Toate aceste povești adevărate au fost ascultate cu mare interes, întrebările curgând una după alta.

Întâlnirea noastră a avut la final o provocare la meștereală, aici invitând copiii să realizeze un craft în care stema pionierilor să fie „colorată” cu fire de bumbac.

Dezmorțirea a aparținut unui joc de îndemânare și atenție, Jucărie cu mingi zburătoare și pistol cu ținte, Hover Shot. E un joc pe care vă invit să-l achiziționați, momentele petrecute în compania lui fiind pline de voie bună și râsete zglobii.

Cam așa au stat lucrurile într-o după-amiază de sâmbătă. O strășnicie de întâlnire, dezbatere, analiză, învățare!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: