Hannah Geller este o fetiță de zece ani, elevă în clasa a V-a, care iubește cuvintele fiind extrem de pricepută la ortografie. Duce o luptă atât la școală cât și acasă cu o sumedenie de lucruri care o frământă, înfricoșează și cărora nu reușește să le găsească rezolvare.
La școală, ea primește niște bilete pe care este anunțată că nimeni nu o place. Aceste bilete sunt văzute de profesoarele ei și așa începe o investigație pentru a fi descoperit hărțuitorul.
– Hannah?
Doamna Bloom îți flutură mâna prin fața ochilor.
– Da?
– Cine ți-a dat asta?
– L-am găsit pe jos.
…
– Ai idee cine a scris asta? întreabă doamna Bloom.
Privesc în podea până când aceasta devine cenușie și neclară.
– Din moment ce nimeni nu mă place, presupun că putea fi oricine.
Pune biletul în buzunar și mă bate pe umăr.
– Nu e adevărat, Hannah. Totul o să fie bine. (pagina 11)
Acasă, Hannah nu poate gestiona relația tensionată pe care o au părinții săi. Tatăl are o atitudine care induce copilei un sentiment de teamă și nesiguranță dispozițiile lui fiind imprevizibile, la fel și comportamentul. La un moment dat el devine și violent cu soția sa, copila asistând la această scenă. Problemele părinților afectează și relația lui Hannah cu prietenele sale ceea ce vine să complice situația și mai mult.
În drum spre casă, telefonul mamei începe să sune în mașină. Apasă pe un buton de pe tabloul de bord și spune:
– Alo!
– Unde sunteți?
Vocea răsunătoare a tatălui meu umple mașina. Mama se grăbește să scoată telefonul de pe difuzor și îl duce la ureche, deși este ilegal. Strâng centura și mintea mi se umple de permutări a ceea ce se va întâmpla când vom ajunge acasă. Cuvântul este folosit, de regulă, în matematică, dar poate fi folosit și pentru problemele tatălui meu..
– Ce s-a întâmplat? întreabă mama încet la telefon. Un moment mai târziu, spune: Alo?
Probabil că tata nu a mai răspuns. Mama închide telefonul.
– O să te ducem acasă, Courtney, da? spune mama.
– Dar trebuia să rămână la masă, intervin eu.
– Nu acum.
Mama trage de centură ca și când ar strânge-o.
– Foarte bine, doamnă Geller, răspunde Courtney. (pagina 75)
Cartea este scrisă la persoana întâi, dar unele capitole sunt note ale consilierului școlar iar altele sunt punctele de vedere ale elefantului Ambrose, o jucărie pe care fetița a primit-o de la tatăl ei tot după un episod violent. Atunci, după ce părinții au fost sunați de profesoara de la școală pentru a fi întrebați de situația din casă, tatăl a urcat la ea în cameră și i-a oferit această jucărie de pluș. Hannah a primit asigurări de la tată că nu vor mai exista certuri între ei, ceea ce nu s-a întâmplat.
Și așa, Ambrose a ajuns să „vorbească” cu Hannah. Dar nu este singurul care o face lui alăturându-i-se un bănuț, o chiuvetă și multe alte obiecte neînsuflețite.
Temele pe care această carte le abordează sunt despre familie, violență, hărțuire. agresiune, prietenie acestea putând constitui un cârlig pentru viitorii cititori.
Copiii care se confruntă cu probleme de acest gen acasă se pot bucura de această poveste, dar și cei care sunt pasionați de ortografie. Cartea ar trebui să se regăsească pe rafturile bibliotecilor școlare acolo unde este o cere mare pentru ficțiune introspectivă, tristă și realistă.
Dacă aceasta ar fi o poveste de Beth Turley
